Începe tipărirea buletinelor de vot pentru referendum

Tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, care urmează a fi distribuite secțiilor de votare deschise peste hotarele țării, începe astăzi, 5 februarie, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală menționează că la proces pot asista reprezentanții concurenților electorali, mass-media și observatorii acreditați. Tipărirea începe la ora 13.00, la Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, str. Florilor, 1.

Conform Hotărârii CEC din 2 februarie, tirajul buletinelor de vot la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie, pentru secțiile de votare din străinătate, va fi de 1 981 200 de exemplare. Dintre acestea, în limba română sunt 1 617 800 de exemplare, iar 363 400 de exemplare – în limba rusă.

Pe 24 februarie, alegătorii vor putea vota pe patru buletine de vot. Un buletin va conține lista concurenților electorali care candidează în circumscripția națională, iar alt buletin va conține lista candidaților din circumscripția uninominală. Celelalte două buletine sunt pentru referendum, câte unul pentru fiecare din cele două întrebări. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.