Începe sesiunea suplimentară la BAC

Examenele de bacalaureat din sesiunea suplimentară vor începe miercuri, 11 iulie, şi vor fi organizate în trei centre republicane de bacalaureat amplasate în liceele „G. Călinescu”, „N. Gogol” şi „M. Basarab” din capitală, iar lucrările vor fi verificate într-un singur centru de evaluare – la Liceul „M. Kogălniceanu”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Educaţiei, la 11 iulie candidaţii vor scrie testul la limba română (şcoala alolingvă), la 12 iulie – la limba de instruire, la 13 iulie – la limba străină, la 16 iulie – la disciplina de profil, la 17 iulie – la disciplina la solicitare, iar la 18 iulie – la limba maternă. În sesiunea suplimentară vor fi utilizate mecanisme electronice de detectare a telefoanelor mobile, iar candidaţii îşi vor lăsa lucrurile personale în săli special amenajate. Directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov, a argumentat necesitatea de a începe examenele la ora 10.00 pentru a reuşi organizarea procedurii tehnice de accedere a candidaţilor în sălile de examen. Primul examen din sesiunea suplimentară va fi susţinut de 250 de candidaţi. Sesiunea va dura până la 18 iulie curent, iar în total vor susţine examene 3 mii de candidaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.