Începe sesiunea suplimentară de bacalaureat

Peste 8 mii de elevi s-au înscris la sesiunea suplimentară de bacalaureat, care se desfăşoară în perioada 15-19 iulie. Potrivit Ministerului Educaţi, au fost create 22 de centre de bacalaureat, în 6 oraşe din ţară. Pentru a oferi timp suficient celor care vin din alte raioane, examenul va începe la ora 10.00, transmite IPN.

Examenul la limba şi literatura română pentru alolingvi se va desfăşura luni, 15 iulie; examenul la limba de instruire –  marţi, 16 iulie; examenul la limba străină –  miercuri, 17 iulie, iar la disciplinele de profil şi la solicitare – pe 18 şi, respectiv, 19 iulie. Cele 22 de centre de bacalaureat au fost deschise în Edineţ, Bălţi, Cahul, Comrat, Bender şi Chişinău.

Sesiunea suplimentară de bacalaureat a fost organizată pentru candidaţii care nu s-au prezentat la examenele în sesiunea de bază din motive obiective sau au obţinut note mai mici de 5. Elevii care au fost prinşi copiind vor repeta examenul la anul viitor. Peste 28 de mii de elevi au susţinut BAC-ul în 2013, dintre doar 60% au avut note trecătoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.