Începe Săptămâna Patimilor

Creştinii ortodocşi intră de astăzi, 13 aprilie, în Săptămâna Patimilor, ultima, dar şi cea mai importantă săptămână din Postul Mare, în care enoriaşii ţin post aspru. Preotul Eugen Onicov, de la Biserica „Sfântul Pantelemon” din Chișinău, a declarat pentru IPN că a doua zi după Florii, când este marcată intrarea lui Hristos în Ierusalim, începe Postul Sfintelor Patimi. În aceste zile se rememorează evenimentele trăite de Mântuitorul Iisus Hristos în săptămâna premergătoare Învierii Sale.

Chiar dacă în această perioadă de pandemie este restricționată prezența enoriașilor la slujbe în biserici, aceasta nu înseamnă că ei nu trebuie să se roage acasă și să postească. Prin post şi rugăciune să retrăim cu toții împreună acele evenimente, a îndemnat preotul.

Ziua de luni enoriaşilor li se aminteşte despre smochinul neroditor, care simbolizează poporul israelian. Marţi, în biserici se aminteşte despre cele zece fecioare care au venit la Iisus Hristos. Cinci dintre ele au venit cu untdelemn în candelă şi l-au întâlnit pe Mântuitor. În timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Hristos pentru că au mers să-şi cumpere untdelemn pentru candelele lor. În Săptămâna Patimilor, miercurea se face pomenirea unei femei desfrânate, care l-a uns cu mir pe Iisus Hristos, atunci când acesta a intrat în casa lui Simon leprosul. Se spune că această femeie a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Pentru fapta sa, Hristos a iertat toate păcatele femeii.

Preotul a menționat că joia premergătoare Paştilor este cunoscută ca Joia Mare sau Joia Neagră – este zi care aminteşte despre Cina Cea de Taină. Joi seara, în biserici se citesc Sfintele Evanghelii. Vinerea din Săptămâna Patimilor este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos, este zi, care le aminteşte oamenilor despre suferinţele îndurate de Mântuitor. Vinerea mare este aliturgică, adică nu se săvârșesc liturghii. În ziua respectivă se desfășoară doar slujba punerii Domnului în mormânt, se citește Prohodul. În ziua de sâmbătă se face ultima Liturghie.

Preotul Eugen Onicov a spus că, dat fiind faptul că enoriașii nu pot veni acum la biserică, nu se vor putea împărtăși, așa cum o făceau până acum. Însă, este important să trecem de această perioadă, iar apoi creștinii se vor putea împărtăși în zilele când sunt oficiate slujbe, important este să fie pregătiți spiritual și trupește.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.