Începe extinderea străzii Vadul lui Vodă

Lucrările de extindere a străzii Vadul lui Vodă din capitală încep astăzi, 26 septembrie. Şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu, a declarat în şedinţa operativă de la Primărie că deja s-a purces la strămutarea pilonilor de telecomunicaţii, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Adrian Boldurescu, există şi unele impedimente. Acestea ţin de unele sisteme de canalizare care nu au fost indicate în harta topografică. Şeful drumarilor a mai spus că în prezent se lucrează şi la reparaţia bulevardului Grigore Vieru, ziua se efectuează lucrările de frezare, iar în timpul nopţii va fi turnat un strat de egalizare. Reparaţia străzii Columna, tronsonul între Mihai Viteazu şi Serghei Lazo, va fi finalizată în 2-3 săptămâni. În două zile pe acest segment urmează să fie încheiată amenajarea parcajului şi a trotuarelor, iar apoi continua lucrările de asfaltare. Anterior Primăria municipiului Chişinău intenţiona să extindă prioritar strada Calea Moşilor din preajma Gării de Nord. La intenţii s-a renunţat când s-a aflat că o porţiune din mijlocul străzii este privatizată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.