Începe demarcarea frontierei de stat moldo-ucrainene

Sâmbătă, 28 noiembrie, un grup de experţi pe linia MinisteruluiAfacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) se va deplasa la Kiev pentru a începe activităţile ce ţin de demarcarea frontierei R. Moldova cu Uctraina, transmite Info-Prim Neo. La această înţelegere a ajuns premierul Vlad Filat cu prim-ministrul ucrainean, Iulia Timoşenco, cu care a avut o întrevedere pe parcursul summit-ului şefilor de guverne CSI, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Yalta. Premierul a spus într-o conferinţă de presă, luni, 23 noiembrie, că această muncă nu va fi una uşoară, dar este important că s-a convenit asupra procedurii de lucru şi obiectivelor ce urmează a fi atinse. Răspunzând la o întrebare în context, Filat a apreciat că nu poate fi considerată o cedare din partea R. Moldova Ucrainei transmiterea segmentului de 7 km de la Palanca, deoarece partea uncraineană a cedat Moldovei o porţiune de peste 400 metri la Giurgiuleşti, ca R. Moldova să aibă ieşire la mare. E necesar ca şi Moldova să respecte prevederile acordului semnat în 1999, demonstrând că este un partener credibil şi respectă clauzele acordurilor semnate . Pe de altă parte, prim-ministru a spus că e necesar ca această problemă să fie tratată corect, la nivel de stat şi nu la colţuri de drum, deoarece pe perimetrul frontierei cu Ucraina sunt şi alte segmente dificile, precum ar fi, de exemplu, cele de la staţia Novodnestrovsk, segmentul transnistrean. În opinia sa, vor fi necesare eforturi în a identifica soluţii optime pentru ambele părţi. Premieril a relevant că a discutat cu Iulia Timoşenco eliminarea barierelor în relaţiile comerciale moldo-ucrainene, unele din ele contravenind normelor Organizaţei Mondiale a Comerţului. Printre acestea sunt metoda de aplicare a accizelor la divinurile din Moldova, taxele suplimentare pentru tranzitul producţiei alcoolice moldoveneşti pe teritoriul Ucrainei. De asemenea, prim-ministrul a spus că s-a făcut un schimb de opinii privind acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru a elimina definitiv acel obstacol pentru cetăţenii moldoveni, care-i obligă la călătoria în Ucraina să prezinte mijloace băneşti în sumă de peste o mie de euro sau documente confirmative că dispun de această sumă. Premierul a mai spus că Ucraina şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la negocierile privind diferendul transnistrean în formatul 5+2 . De asemenea, a fost exprimată dorinţa reciprocă de a relua şedinţele Comisiei mixte moldo-ucrainene pentru colaborare economică, ce nu s-a mai întrunit din 2006, fapt ce a determinat şi apariţia unor probleme în relaţiile comerciale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.