Începe construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești-Chișinău

Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești-Chișinău au fost lansate astăzi la Congaz, UTA Găgăuzia. Construcția liniei electrice va traversa opt raioane, pe o distanță de 158 de kilometri, și va fi finalizată în anul 2025. De asemenea, se lucrează la următoarele trei linii de interconectare cu România și Ucraina: Bălți-Suceava, Strășeni-Gutinaș și Vulcănești-Arciz, din regiunea Odesa, transmite IPN.

Contractorul a primit astăzi accesul în teren pentru pornirea lucrărilor, iar din data de 8 aprilie vor începe săpăturile de fundație în primele trei localități din sudul țării – satele Congaz, Congazcicul de sus și Dezghingea.

La eveniment a participat și președinta Maia Sandu. „Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară”, a declarat șefa statului.

Ministrul energiei, Victor Parlicov, a subliniat faptul că interconexiunile fizice cu România și, respectiv, cu sistemul energetic european înseamnă securitate energetică și aprovizionare sigură cu energie electrică a țării. „Pentru a ne integra în piața europeană a energiei, ne mai propunem alte trei noi proiecte la care muncim și pe care le avem pe agenda priorităților - sunt trei linii noi de înaltă tensiune: Strășeni – Gutinaș, Bălți  – Suceava și Vulcănești – Arciz”, a notat ministrul.

Totodată, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, a menționat că linia electrica Vulcănești  –  Chișinău va cuprinde circa 500 de piloni, poziționați la o distanță și înălțime sigură pentru oameni și localități.

„Greutatea integrală a liniei va fi practic similară cu cea a Turnului Eiffel  –  circa 10 mii de tone, iar capacitatea noii linii va fi de circa 500 MW, o putere ce ar putea asigura circa 50% din consumul de energie electrică a țării în perioada cu sarcină maximă”, a mai spus Ruslan Surugiu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE