Începând de astăzi, pensiile sunt indexate cu 5,3%

Începând de astăzi, 1 aprilie, peste 690 mii de persoane vor primi pensii indexate cu 5,3%. Asta după ce Guvernul a aprobat, prin asumare de răspundere, modificarea formulei de indexare a pensiilor la începutul lunii martie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.


Potrivit comunicatului, dacă până acum pensiile erau indexate în funcție de creşterea preţurilor pentru anul precedent, conform noii formule acestea sunt indexate în conformitate cu media creşterii preţurilor pentru ultimii trei ani. Astfel, suma indexării este de aproape două ori mai mare decât după formula veche.

„Așa cum am promis, noi suntem oamenii faptelor, dăm dovadă de responsabilitate şi realizăm fapte. Cei care au vorbit până acum, vor vorbi şi în continuare, iar cei care au muncit şi au realizat lucruri frumoase, vor munci pentru oameni şi în continuare”, a spus premierul Pavel Filip.

Tototdată, Guvernul va oferi de Paști un suport financiar unic de 600 de lei vârstnicilor care au o pensie până la două mii de lei și beneficiarilor de alocații sociale de stat. În total, circa 610 mii de persoane vor obține acest ajutor din partea statului. Majoritatea - peste 400 de mii sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, iar ceilalți primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaș sau alocații sociale de stat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.