Incendiu de proporții la Stadionul Republican. Pompierii încă luptă cu flăcările

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la depozitul de crengi și arbori de pe Stadionul Republican din capitală. Pe loc au intervenit 17 autospeciale. Pompierii încă luptă cu flăcările, transmite IPN.

Șeful-adjunct al Direcţiei Situaţii Excepţionale din municipiul Chișinău, Liviu Merzâncu, a declarat la ședința operativă de la Primăriei că incendiul s-a răspândit pe o suprafață foarte mare. În scurt timp la fața locului au fost îndreptate 17 autospeciale de intervenție și 80 de pompieri.

Viceprimarul Nistor Grozavu a solicitat măsuri de urgență pentru a nu permite extinderea incendiului, dar și a preveni alte incendii în locurile unde au fost depozitate crengile din oraș.

Conform datelor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, victime nu au fost înregistrate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.