Incendiu de proporţii în centrul capitalei

Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi, 17 iulie, în jurul orelor 12.00, pe str. Bulgară, 107, în preajma Pieţei Centrale din capitală. Potrivit Direcţiei Situaţiei Excepţionale a municipiului Chişinău, au luat foc mai multe depozit de vopsea şi mărfuri industriale. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de circa 200 metri pătraţi. La stingerea incendiului au fost implicate 11 autospeciale, cu un efectiv de 40 de pompieri. Nicio persoană nu a fost rănită. Autorităţile au iniţiat o anchetă, în vederea stabilirii cauzelor ce au stat la baza izbucnirii incendiului. La faţa locului, aflaţi în exerciţiul funcţiilor de serviciu (inspectarea comerţului stradal), se aflau vicepretorul sectorului Râşcani, Valentin Ghincul, şefa secţiei dezvoltare social economică, Ana Bujac, precum şi patru colaboratori de poliţie de la comisariatul Râşcani. Reprezentanţii administraţiei publice locale au observat incendiul şi au alertat pompierii. În următoarele minute la faţa locului au ieşit pretorul sectorului Râşcani, Reghina Apostolov, reprezentanţi ai Direcţiei Situaţii Excepţionale şi ai poliţiei municipale, precum şi primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. În contextul caniculei care se înregistrează în ultimele zile, administraţia municipiului Chişinău solicită tuturor cetăţenilor şi persoanelor juridice să întreprindă toate acţiunile necesare pentru prevenirea incendiilor şi pentru adaptarea activităţii la condiţiile specifice acestei perioade a anului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.