Încălcări la alegeri. S-au înregistrat şi bătăi

„Situaţia se înfierbântă, nu doar la propriu, dar şi în secţiile de votare”, a declarat şeful Misiunii de Observare la alegerile locale din 14 iunie a Asociaţiei Promo-LEX, Pavel Postica, la un briefing de presă la care a prezentat tabloul pentru prima jumătate a zilei, transmite IPN.

Potrivit observatorilor Promo-LEX, la o secţie de votare din raionul Criuleni, unul dintre concurenţii electorali, împreună o rudă, filmau persoanele care veneau să-şi exercite dreptul la vot, iar acest lucru i-a displăcut contracandidatului său, fapt ce a provocat o altercaţie între cei doi, care a degenerat în bătaie. Un alt caz de aplicare a violenţei a avut loc la o secţie de votare din raionul Cimişlia, unde un localnic a venit să voteze, împreună cu un amic care nu avea reşedinţă în localitatea în cauză. Pentru că membrul biroului electoral a refuzat să-i dea buletin de vot, între persoane s-a iscat o ceartă, membrul biroului sărind la bătaie.

Alte deficienţe constate de observatorii Promo-LEX se referă la agitaţie electorală, fiind constate în jur de 10 cazuri în Chişinău, Ialoveni, Căuşeni, Călăraşi, Ocniţa. La fel, s-au constat 2 cazuri de amplasare a afişelor electorale în apropierea secţiilor de votare la Sângerei şi Floreşti. În alte 5 secţii de votare din Floreşti şi Căuşeni cabinele de vot erau amplasate în aşa fel încât nu se asigura secretul votul. La o secţie de votare din Căuşeni, o persoană a solicitat 2 seturi de buletine, cel de-al doilea fiind pentru fiul, său care nu era prezent. Bărbatul a reuşit să voteze şi să pună buletinele în urnă.

Într-o secţie de votare din raionul Cantemir, în buletinul de vot nu a fost inclus simbolul electoral al unui concurent electoral. Totodată, la mai multe secţii din Chişinău, Hânceşti, Criuleni, Cimişlia şi Călăraşi a fost sesizată transportarea organizată a alegătorilor. În capitală au fost depistate 11 persoane înregistrate pe aceeaşi adresă, iar în oraşul Durleşti din municipiul Chişinău 19 persoane cu acelaşi domiciliu.

Observatorii au mai constatat că la o secţie de votare unui votant nu i s-a permis să voteze cu actul provizoriu, iar unui votant nu i s-a oferit un alt buletin pentru că a comis o eroare, deşi legislaţia prevede că votantul are dreptul la o eroare. De asemenea, în 5 secţii de votare nu există safeu, fapt ce nu permite de a asigura securitatea buletinelor de vot. La fel, au existat tentative de scoatere a buletinelor de voturi din secţie.

Până la prânz, au fost depuse contestaţii de la circa 40 de secţii de votare.

  • pavel postica despre deficiente.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.