Încă un suspect în crima de la Soroca a fost condamnat

Procurorii vor ataca în instanţa superioară decizia prin care un bărbat a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a tâlhărit şi a dat foc unui cuplu din Soroca. Procurorii consideră sentinţa prea blândă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit rechizitoriului, în decembrie 2009, inculpatul de 32 ani, împreună cu încă patru amici, toţi mascaţi şi înarmaţi, au pătruns în casa unei familii din raionul Soroca. Unul dintre agresori era chiar nepotul uneia din victime, care ştia că soţii au vândut o casă şi ar fi trebuit să aibă bani. Agresorii au legat soţii şi le-au cerut 20 mii de dolari. Pentru că nu i-au convins să le dea banii, i-au bătut şi i-au electrocutat. Mai apoi i-au stropit cu alcool şi le-au dat foc. Jefuitorii au plecat cu 1150 de lei pe care i-au găsit în casă, o verighetă şi un lanţ cu cruciuliţă. Femeia şi bărbatul au decedat la spital. Doi dintre făptaşi au primit pedepse cuprinse între 6 şi 20 ani de închisoare, unul urmează să fie extrădat dintr-un penitenciar din Rusia, iar pedeapsa altui inculpat a fost suspendată pe motiv de boală gravă a acestuia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.