Încă un operator de comunicaţii electronice va avea acces direct la traficul internetului global
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a autorizat încă o companie - „Norma” SRL - pentru desfăşurarea activităţilor de operare, gestionare şi mentenanţă a reţelei sale de comunicaţii electronice instalate în zona de la Ungheni a frontierei de stat a R. Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al ANRCETI.
Norma” SRL este a treia companie autorizată în anul curent de Agenţie pentru desfăşurarea activităţilor menţionate. Primele două companii - „Orange Moldova” SA şi „Starnet” SRL, care şi-au instalat reţelele sale în zona de frontieră de la Ungheni – au primit atare autorizări în aprilie curent.
Totodată, prin decizia ANRCETI „Orange Moldova” SA a fost autorizată să desfăşoare asemenea activităţi pentru noua sa reţea instalată în zona de frontieră de la Crihana Veche, raionul Cahul.
Intrarea pe piaţa accesului direct la traficul Internet -ului global a unor noi operatori va stimula concurenţa pe această piaţă, care, la rândul său, va conduce la reducerea tarifelor la serviciile de Internet în bandă largă şi la sporirea calităţii acestor servicii. Dacă până nu demult, numai „Moldtelecom” SA avea acces direct la traficul Internet - ului global, în prezent de acest drept beneficiază încă trei operatori, se menţionează în comunicatul de presă.
În primul trimestru al anului curent, numărul abonaţilor la serviciile de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe a crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 60,7% şi a depăşit cifra de 217 mii, iar numărul utilizatorilor Internetului mobil oferit de operatorii de comunicaţii mobile de generaţia a treia s-a ridicat la 96 mii.