Încă un caz tragic de cădere de la înălţime s-a înregistrat în Chişinău

Un bărbat în vârstă de 39 de ani ş-a pierdut viaţa, vineri, 8 septembrie, după ce a căzut de la înălţime. Tragedia s-a produs în jurul orei 11.40, la şantierul de construcţii din strada Studenţilor 7/1. Victima a căzut în gol de la etajul 5 şi, în urma traumelor suportate, a decedat pe loc. Medicii Spitalului de Urgenţă atenţionează despre numărul mare al cazurilor de traumatisme provocate la şantierele de construcţii din cauza nerespectării securităţii muncii. Medicul de gardă a Secţiei operative a Centrului naţional ştiinţifico-practic în domeniul medicinii de urgenţă, Eufalia Negreaţă a comunicat pentru Info-Prim Neo că o astfel de situaţie este înregistrată în deosebi la construcţiile private, unde sunt neglijate regulile de protecţie şi securitate. Zilnic, la Urgenţă sunt înregistrate câte 1-2 cazuri de traumatisme în construcţii şi chiar cazuri fatale. Joi, 7 septembrie, un bărbat, de 52 de ani, a ajuns în comă cerebrală la Spitalul de Urgenţă, după un accident de muncă, produs la Uzina de asfalt din or. Vatra. În urma căderii de la înălţimea de 6 metri într-un cazan cu nisip, bărbatul a suferit traume deosebit de grave. De asemenea, Eufalia Negreaţă a menţionat că în ultimul timp sunt înregistrate tot multe cazuri de intoxicaţii cu ciuperci, care au consecinţe grave pentru sistemul nervos şi hepatic şi conduc la invaliditate sau chiar cauzează decesul. Medicii avertizează că aceste intoxicaţii ar putea fi evitate, dacă cetăţenii ar consuma doar ciuperci din comerţ sau culese de ei pe care le cunosc foarte bine, cu excepţia celor de pe marginea traseelor auto, ce acumulează substanţele toxice din gazele de eşapament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.