Filmul moldovenesc „Arrivederci” s-a întorst de la Festivalul Internaţional de filme de la Berdeansc, care s-a desfăşrat în perioada 28 august – 03 septembrie, cu încă trei premii, transmite Info-Prim Neo. Juriul celei de a 12-a ediţii a Festivalului, condus de Preşedintele Uniunii Cineaştilor al Ucrainei, Boris Savcenco, (membrii juriului Iovan Marcovici, Serbia, Eugen Doga, Moldova, Vladimir Dolinski, Rusia, Vladimir Talaşco, Ucraina) a acordat peliculei „Arrivederci” cel mai mare număr de premii – pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună imagine şi Premiul special al juriului „Speranţa festivalului”, decernată lui Ionel Babenco, în vârstă de 7 ani, eroul principal al filmului. Producătorul şi regizorul peliculei „Arrivederci”, Valeriu Jereghi, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că Festivalul de la Marea Azov a întrunit cineaşti din SUA, Israel, Turcia, Rusia, Belarusi, Ucraina, Moldova, Cehia, Turcia, Serbia, Slovenia, Bulgaria, care au prezentat în jur de 100 de filme artistice, televizate şi documentare. Vizionarea filmului „Arrivederci” a avut loc în Sala mare a cinematografului Central şi s-a terminat cu aplauzele spectatorilor, care au solicitat rularea lui şi în alte zile ale festivalului. „Arrvederci” a fost demonstrat de mai multe ori în perioada desfăşurării forului cinematografic. Valeriu Jereghi a spus că filmul a fost invitat să participe încă la patru festivaluri de filme din Rusia, Ucraina şi Belarusi. Totodată, directorul „Kiev International film festival”, Fedor Krat, a invitat regizorul să prezinte filmul „Arrivederci” în luna noiembrie la Casa Centrală a Filmului de la Kiev, unde vor avea loc şi dezbateri cu participarea politicienilor, cineaştilor şi jurnaliştilor ucraineni. După acest eveniment, fimul moldovenesc va fi demonstrat în oraşele Harcov, Dnepropetrovsk, Zaporojie, Lvov. Fedor Krat, care este şi producător de filme, a declarat regizorului moldovean că din păcate, Ucrana nu are un asemenea film, solicitând ca Valeriu Jereghi cu echipa lui să producă un „Arrivederci-2” despre copiii părăsiţi ai Ucrainei. Valeriu Jereghi spune că soarta celor doi copii lăsaţi în grija satului şi a lor proprie de către mama plecată la muncă în Italia a stârnit compasiunea cineaştilor şi spectatorilor ucraineni. Cu atât mai stranie pare a fi indiferenţa şi chiar ostilitatea cu care a fost tratat filmul în R.Moldova de către oficialităţile care nu au iniţiat nici o demonstrare publică în Moldova. În afară de faptul că postul public de televiziune nu a dorit să demonstreze pelicula şi nu a prezentat nici un subiect despre succesul filmului moldovenesc, turneul efectuat în luna martie în Franţa, Italia, Portugalia a fost umbrit de neimpicarea în promovarea filmului a ambasadelor Moldovei din aceste ţări. Dacă iniţial acestea au dat asigurări că vor participa la organizarea turneului, după indicaţiile primite de la Chişinău, au refuzat să se implice şi chiar să participe la proiectarea filmului, spune regizorul. Mai mult, şefa Misiunii R. Moldova la Consiliul Europei, Eugenia Chistruga, a fost invitată de către oficialităţile de la Bruxelles, dar a refuzat să vină la Parlamentul European, unde pentru prima dată a fost demonstrat un film artistic, acesta fiind fimul moldovenesc „Arrivederci”. Filmul „Arrivederci” a fost distins cu Grand-Prix al Teleforumului Euroasiatic, desfăşurat la Moscova în noiembrie 2008, unde a concurat cu alte 200 de pelicule din peste 20 de tari.