Încă șase persoane ieșite din internatul psihoneurologic vor trăi în comunitate

Șase persoane cu dizabilități, care au ieșit din Internatul psihoneurologic din satul Bădiceni, raionul Soroca, s-au mutat la casa lor, în cadrul serviciului social „Locuință protejată”. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, citat de IPN, locatarii vor beneficia de toate serviciile existente în comunitate. Ei vor vizita medicul de familie, vor participa la evenimentele și sărbătorile organizate de primărie, iar ulterior se vor angaja în câmpul muncii, în funcție de capacități. Cu ajutorul și sub îndrumarea asistentului social comunitar, persoanele cu dizabilități vor învăța să fie independente, să aibă grijă de gospodărie, să interacționeze cu vecinii și sătenii.

Potrivit secretarului de stat Viorica Dumbrăveanu, serviciul este foarte important pentru persoanele cu dizabilități mintale, pentru ca să ducă un trai independent și să fie parte a comunității. „Până în anul 2023, ne-am propus ca 50% din persoanele cu dizabilități din instituțiile rezidențiale să fie integrate în societate”, a spus Viorica Dumbrăveanu

Serviciul social de la Bădiceni a fost creat cu sprijinul financiar al Agenției Cehe pentru Dezvoltare. Ambasadorul ceh în Moldova, Zdeněk Krejčí, a menționat că îngrijirea rezidențială a limitat, pe parcursul anilor, posibilitatea ca persoanele cu dizabilități să facă parte din societate și să se bucure de aceleași drepturi, ceea ce a însemnat izolarea și stigmatizarea lor. „Este important că am putut să contribuim la îmbunătățirea vieții acestor persoane și urmează să o facem și în continuare”, a spus ambasadorul.

Din 2016, a început reforma sistemului rezidențial prin dezvoltarea serviciilor sociale alternative, bazate pe comunitate. Până acum, din sursele financiare ale instituțiilor rezidențiale, au fost procurate opt case, în care locuiesc 46 de beneficiari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.