Încă o viaţă pe seama unei ţigări
O ţigară nestinsă a cauzat decesul unui bărbat dintr-o localitate din nordul R. Moldova.
Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Cruc, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că marţi, aproximativ la ora 21.00, a fost depistat un incendiu într-o construcţie auxiliară dintr-o gospodărie din s. Goleni, Edineţ. După stingerea incendiului, în pat a fost găsit corpul neînsufleţit al proprietarului, în vârstă de 58 de ani. Bărbatul s-a asfixiat cu fum şi gaze de ardere emanate de lenjeria incendiată de ţigara nestinsă cu care a adormit bărbatul.
În total, în ziua precedentă, în R. Moldova au fost înregistrate 3 incendii. În anul curent s-au produs 93 de incendii în care 18 oameni şi-au pierdut viaţa.
Dorina Cruc a mai anunţat că în noaptea curentă la deszăpezirea drumurilor au fost antrenate 190 unităţi tehnice şi 320 de persoane. La ora 08.30, toate drumurile erau practicabile.