Încă o tentativă eșuată de a convoca CMC în ședință

Ședința Consiliul municipal Chișinău (CMC), convocată la solicitarea a peste o treime din numărul aleșilor locali, nu a avut loc în lipsă de cvorum. La ședință s-au prezentat doar 14 consilieri, transmite IPN.

Potrivit președintelui Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în CMC, Vasile Grădinaru, chiar dacă sunt subiecte importante de discutat, precum anularea creșterii impozitului pe imobil sau calitatea în transportul public, socialiștii refuză să vină la ședință. Și mai grav este, consideră Vasile Grădinaru, că la ședință ar fi trebuit să vină primarul municipiului, care, în loc să-i mobilizeze pe consilierii socialiști, „el acum se dă în spectacol”. PAS condamnă atitudinea socialiștilor, care nu se prezintă la ședință, astfel că problemele municipiului rămân nerezolvate.

Aceasta este a treia tentativă, în ultima perioadă, de a convoca aleșii locali în ședință. Solicitarea a fost semnată de consilieri din partea PAS, PUN și Platforma DA.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.