Încă o lună de arest la domiciliu pentru un ex-procuror anticorupție

Încă o lună de arest la domiciliu pentru un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție. Ex-procurorul a fost reținut acum două luni, iar complicele acestuia a fost dat în urmărire, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, ex-procurorul este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat – acțiuni care ar fi dus la deposedarea unui cetățean al Rusiei de bunuri și bani, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

Respectiva cauză penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA „Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin.

Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când PA i-a deschis un dosar penal, iar pentru „a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic toate proprietățile pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

Este vorba despre un apartament în Londra din Marea Britanie, în valoare de 1,2 milioane de euro; imobile în orașul Krasdnodar din Federația Rusă, estimate la 130 de mii de euro, precum și 120 de mii de euro, transmise în câteva rate. De asemenea, este vorba despre 365 de mii de euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

Toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri fiind efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Fostul procuror anticorupție vizat în cauza penală este Roman Statnîi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.