Încă 8 locuri de mediatori comunitari în localităţile de romi rămân vacante

Opt din 15 funcţii de mediatori comunitari care urmau să fie instituite în acest an în localităţile preponderent locuite de romi rămân vacante. Primarii din mai multe localităţi au comunicat, în cadrul unei şedinţe de lucru la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, că nu au putut să angajeze mediatori din cauza prevederilor stricte ale regulamentului-cadru, dar şi din cauza lipsei mijloacelor financiare, transmite IPN.

Primarul oraşului Soroca, Elena Botnarenco, a menţionat că au fost depuse doar două dosare, însă candidaţii nu erau de etnie romă, cum cere legea, deşi locuiau printre romi şi le cunoşteau limba. Totodată, Elena Botnarenco a spus că banii alocaţi de stat pentru salarizarea mediatorilor nu au ajuns la Primărie. Sumele au fost transferate pe contul consiliului raional, care este în conflict cu Primăria oraşului. Funcţionara a mai spus că în sediul Primăriei Soroca nu există nici spaţiu pentru mediatori, iar în cazul în care ar fi selectată o persoană, aceasta va trebui să stea în cabinetul primarului.

La Străşeni problema este de altă natură. Statul a alocat peste 61 de mii de lei pentru instituirea a două funcţii de mediatori comunitari în satele Huzun şi Stejăreni. Mediatorii nu vor putea fi angajaţi însă pentru că locuitorii celor două sate nu se autoidentifică ca fiind romi şi consideră o astfel de abordare din partea statului ca fiind discriminatorie. Nici Consiliul raional Sângerei, nu a acceptat instituirea funcţiei de mediator comunitar, motivând că nu există probleme specifice pentru care ar fi nevoie această funcţie.

Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga a specificat că autorităţile publice locale au posibilitatea să adopte propriile regulamente de angajare a mediatorilor comunitari, astfel ca aceştia să nu fie neapărat de etnie romă, ci persoane propuse şi susţinute de comunităţile de romi. Ministrul a mai spus că în cazul în care autorităţile locale nu consideră necesară instituirea funcţiei de mediator comunitar, finanţarea acestui serviciu va fi sistată. În 2014, va începe a doua etapă de angajare a următorilor 33 de mediatori.

Potrivit Regulamentului-cadru cu privire la organizarea activităţii mediatorului comunitar, mediatorii vor activa în localităţile în care numărul romilor este mai mare de 150 de persoane. Mediatorul va fi un intermediar între cetăţenii de etnie romă şi serviciile publice care sunt oferite la nivel de comunitate. Până în anul 2016, în Republica Moldova vor exista 48 de mediatori comunitari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.