Încă 4 ani de închisoare pentru un deținut care a comis escrocherii cu lemne de foc

Un deținut condamnat anterior pentru viol, tâlhărie și pungășie, își mai adaugă la pedeapsa anterioară încă patru ani de închisoare. Aceasta după ce tânărul, aflat în detenție, a pus anunțuri pe rețele de socializare că vinde lemne de foc la un preț redus. Însă, așa-zișii clienți au rămas și fără bani, și fără lemne, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că este vorba despre un tânăr de 24 de ani din Ungheni, care își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Brănești. Faptele acestuia au avut loc de la finele anului 2021 și până în primăvara lui 2022. Deținutul a anunțat pe o rețea de socializare că oferă lemne de foc la preț redus. Ulterior, comunica cu doritorii pe aplicația „Whatsapp”, iar în unele cazuri le propunea și prețuri cu 250 de lei mai ieftin decât cel de pe piață pentru un metru cub de lemne.

„Anunțul atractiv a generat nouă clienți nemulțumiți de prețurile de pe piață, printre ei și din cei care și-au anunțat mamele despre posibilitatea avantajoasă. Iar în unul din cazuri, ginerele care muncea în Germania și-a anunțat mama-soacră că urmează să-i facă o surpriză, așa cum în acel an „Moș Crăciun urma să vină mai devreme la ea”. Însă, în toate cele nouă cazuri clienții care au transferat prin bancă, bancomate, aplicații telefonice între 2800 și 5000 de lei au rămas și fără plata făcută în avans, și fără lemne de foc. Potrivit declarațiilor celor nouă, bărbatul avea o voce calmă și le solicita avansul „pentru perfectarea actelor necesare”, iar ulterior le bloca numerele clienților sau dezactiva cartela telefonică de pe care-i contactase anterior”, se menționează într-un comunicat de presă al PCCOCS.

Victimele erau din diferite părți ale republicii, inclusiv din Cimișlia, Hâncești, Nisporeni și Ștefan Vodă. Condamnatul se prezenta acestora cu șase nume false, din localități precum Călărași și Strășeni, iar banii solicita să-i fie transferați, în diferite cazuri, pe patru conturi diferite, care nu-i aparțineau. Mai mult decât atât, la solicitarea clienților, acesta le prezenta și fotografii ale buletinelor de identitate și permiselor de conducere, care de fapt le aparțineau altor persoane, care le pierduseră și deja foloseau altele noi.

Bărbatul și-a recunoscut vinovăția, iar potrivit legii a beneficiat de reducerea pedepsei, astfel încât Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la 4 ani închisoare. Prin cumul cu celelalte infracțiuni comise anterior, urmează să ispășească pedeapsa definitivă de 14 ani închisoare. În ceea ce privește complicii acestuia, magistrații urmează să se pronunțe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.