Încă 2 persoane şi-au anunţat intenţia de a candida independent

Încă două persoane care îşi propun să candideze independent la parlamentarele din 30 noiembrie au cerut liste de subscripţie de la Comisia Electorală Centrală.

Vineri, 10 octombrie, la CEC s-a prezentat Liviu-Alexandru Pruşânschi, în vârstă de  57 de ani, iar la 13 octombrie liste de subscripţie a cerut Vasile Haruţa, 48 de ani.

În 2009, un Vasile Haruţa a figurat pe lista electorală a Partidului Politic „Uniunea Centristă din Moldova”, dar CEC nu a confirmat dacă ar fi vorba de aceeaşi persoană. 

Secretarul CEC, Andrei Volentir, a declarat pentru IPN că, până acum, şi-au exprimat intenţia de a candida independent 15 persoane.

Potrivit Codului Electoral, pentru a fi înregistraţi în calitate de candidaţi independenţi persoanele trebuie să prezinte la CEC 2 mii de semnături de susţinere valide. Ca să ajungă în Parlament, un candidat independent trebuie să obţină cel puţin 2% din totalul de voturi exprimate la alegeri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.