80 de funcţionari publici şi-au suspendat activitatea pe durata campaniei electorale, din cei 90 care trebuiau să o facă dat fiind că sunt pe listele electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Ofiţerul de presă al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Sîrbu, a declarat pentru IPN că printre cei zece care încă nu au degrevat sunt vicepremierii Andrian Candu şi Natalia Gherman.
Din partea PLR au degrevat 3 din 7 funcţionari implicaţi în campania electorală. Din partea PL au degrevat 5 din 7 funcţionari, iar din partea PDM au degrevat 25 de funcţionari din 26. De asemenea, şi-au suspendat activitatea 28 din 29 de funcţionari care sunt pe lista electorală a PLDM.
Funcţionarii care nu au degrevat din funcţie până pe 15 octombrie vor fi somaţi de către CEC să-şi suspende activitatea, în caz contrar comisia va avea dreptul să solicite instanţei de judecată să excludă candidaţii vizaţi de le lista electorală.