Înăsprirea treptată a politicii monetare nu înseamnă mai puţine credite, guvernatorul BNM

Înăsprirea treptată a politicii monetare pentru stabilizarea aşteptărilor inflaţioniste nu înseamnă că băncile vor acorda mai puţine credite, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, într-un interviu la Radio Moldova, citat de Info-Prim Neo Comentând parametrii de politica monetară incluşi în acordul la care a ajuns Guvernul şi Misiune FMI, după finalizarea celei de-a treia revizuiri a implementării Programul cu Fondul Monetar Internaţional, Dorin Drăguţanu a subliniat că rolul BNM este de a lupta cu inflaţia, adică cu creşterea excesivă a volumului de bani în economie. „Observăm că de la începutul anului există o anumită presiune inflaţionistă, care vine nu doar de la majorarea preţurilor la resursele energetice pe piaţa internaţională, dar şi din creşterea cererii interne. Iar dacă sporeşte creşterea internă, se majorează şi preţurile. Aceasta este inflaţia. Iar cerea internă creşte pentru că vin mai multe remitenţe, populaţia are mai multă valută, pe care o schimbă şi cumpără mai mult. Pe de altă parte, cererea internă este stimulată şi de accelerarea volumului creditelor acordate de bănci”, a explicat Dorin Drăguţanu. Potrivit guvernatorului, este bine când agenţii economici obţin mai multe mijloace financiare de la bănci pentru dezvoltare, dar şi aici trebuie să existe un echilibru. „Nu orice ritm de creştere a creditelor este bun. Anul trecut suma creditelor acordate de bănci a crescut cu 14%, iar în aprilie 2011, deja cu 20%. Există premise ca acest ritm să se accelereze, crescând astfel cererea internă, iar presiunile inflaţioniste vor deveni şi mai mari. Din această cauză BNM încearcă să găsească acel echilibru de aur, în care creditele sectorului real să fie acordate într-un ritm acceptabil şi cererea internă să nu crească prea tare, adică preţurile să nu înregistreze o sporire excesivă. Astfel, BNM şi-a anunţat intenţia de a spori rezervele obligatorii create de bănci de 11 la 14% în următoarele luni”, a menţionat Dorin Drăguţanu. Majorarea rezervelor obligatorii cu 3 puncte procentuale va bloca la BMM un volum de 580 de milioane de lei. „Aceasta înseamnă că băncile vor avea mai puţine resurse pentru creditare. Dar, luând în consideraţie că băncile dispun de lichidităţi în sumă de 3,5 miliarde de lei, dacă 580 de milioane vor fi stocate, le rămâne suficiente mijloace pentru a le oferi sectorului real. Acesta este scopul nostru: nu de a limita creditarea, dar de a tempera creşterea accelerată a volumului creditării, astfel temperându-se creşterea cererii interne şi a presiunii inflaţioniste”, a menţionat guvernatorul BNM. La sfârşitul anului 2009, Fondul Monetar Internaţional îndemna Republica Moldova să majoreze creditarea sectorului real, pentru a grăbi relansarea acestuia şi depăşirea consecinţelor crizei financiare. Întrebat dacă nu există o contradicţie între ceea ce recomanda FMI atunci şi acum, Dorin Drăguţanu a spus că nu. „ La sfârşitul lui 2009 nivelul creditării bancare era mic. Practic, băncile nu acordau credite sectorului real şi dacă acordau, la dobânzi foarte mari. BNM a făcut tot posibilul ca să fie redusă rata dobânzilor. Acum creditarea s-a majorat esenţial şi tendinţa se menţine. De aceea, această înăsprire de politică monetară despre care se spune în acordul cu FMI este nu pentru a reduce creditarea, ci pentru a tempera ritmul ei şi a nu crea dezechilibre în economie”, a menţionat guvernatorul BNM. BNM prognozează o rată a inflaţie în 2011 de 8%, cu diminuarea acesteia spre sfârşitul anului 2012 şi revenirea până la 5% + 1,2 p.p., cifră preconizată în Strategia BNM pe termen mediu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.