Înalt consilier UE, despre evoluţia Serviciului Vamal

Înaltul consilier al Uniunii Europene în domeniul vamal, Rosario de Blasio, a remarcat  evoluţia în cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Despre aceasta oficialul a vorbit în cadrul unor dezbateri publice privind experienţa statelor membre UE în implementarea reformelor, organizate de către Delegaţia UE la Chişinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, înaltul consilier a remarcat evoluţia Serviciului, în special, în contextul sporirii volumului acumulărilor la bugetul de stat. De asemenea, acesta s-a referit şi la dezvoltarea conceptului de management al riscurilor, dar şi a ritmului implementării agendei de reforme. Totodată, oficialul european a menţionat importanţa majorării nivelului salarial pentru colaboratorii vamali în vederea evitării unor eventuale incidente de integritate.

Evenimentul a fost organizat de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova cu ocazia lansării oficiale a Misiunii Înalţilor Consilieri UE, reprezentată de o echipă de 21 de experţi seniori care vor consilia instituţiile publice naţionale în sectoarele cheie ale Acordului de Asociere.

Rosario de Blasio şi-a început activitatea în cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova din luna februarie, având o experienţă de peste 20 de ani în cadrul Agenţiei Vamale a Italiei, iar ultimii zece ani fiind implicat în proiectele Misiunii EUBAM.

Expertul european oferă consultanţă Serviciului Vamal prin revizuirea documentelor de politici strategice relevante, precum şi prin elaborarea recomandărilor de politici în implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-UE, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.