În zonele rurale ale ţării numărul copiilor puşi să muncească este îngrijorător de mare, constată directorul executiv al FNPAIA

În zonele rurale ale ţării numărul copiilor puşi să muncească este îngrijorător de mare, iar acest fenomen reprezintă un pericol pentru viitorul ţării, a declarat joi, 12 iunie, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA), Alexandru Suslari, transmite Info-Prim Neo. Pericolul constă, potrivit sursei citate, în faptul că deseori copiii muncesc în detrimentul studiilor şi au de suferit în viitor, lucru care are repercusiuni nu doar asupra persoanei sau familiei, ci asupra îngerii societăţi. FNPAIA s-a reunit în şedinţă cu ocazia marcării la 12 iunie a celei de-a 7-a ediţie a Zilei Mondiale de Combatere a Muncii Copilului sub genericul: “Educaţia – soluţia necesară în combaterea muncii copilului”. Potrivit Eugeniei Ganea, membru al FNPAIA, de multe ori copii sunt implicaţi în activităţi care presupun condiţii de muncă nefavorabile, cum ar fi munca cu pesticide sau munca într-un mediu zgomotos sau cu agregate periculoase pentru dezvoltarea fizică a minorilor. Implicarea copiilor în munci de acest gen are loc, de cele mai multe ori, pentru că patronii gospodăriilor agricole, sau chiar părinţii, nu cunosc legislaţia în vigoare. Lipsa accesului la informaţie determină impunerea copiilor la muncă, încălcând legislaţia în vigoare, afirmă Eugenia Ganea. Potrivit FNPAIA, muncă pentru copii trebuie să existe, dar în conformitate cu legislaţia în vigoare. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii şi trei ministere – Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Ministerul Educaţiei şi Tineretului au semnat joi, 12 iunie, Acordul de colaborare pentru prevenirea muncii copilului. Acordul prevede aplicarea, în cinci arii ale ţării – Chişinău, Bălţi, Sângerei, Ungheni şi Orhei – a unor metode de monitorizare a muncii copiilor pentru prevenirea exploatării copiilor şi retragerea lor din forme grave, precum ar fi munci în condiţii nocive, cerşit, activităţi ilicite, muncă forţată, trafic de copii s.a. Acordul este semnat în cadrul unei iniţiative susţinute de Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) prin Programul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copilului (IPEC). Cu sprijinul acestei organizaţii, copiii în dificultate şi copiii retraşi din forme grave ale muncii copilului, vor beneficia de servicii psiho-sociale şi educaţionale, oferite de specialişti multidisciplinari din ariile ILO-IPEC în scopul reducerii vulnerabilităţii acestor copii la trafic de copii şi alte forme grave ale muncii copilului.
  • alexandru suslari eliminarea muncii copiilor.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.