În viitorul apropiat, ar putea să mai existe cereri de demisie din sistemul judecătoresc, opinie

În viitorul apropiat ar putea să mai existe cereri de demisie din sistemul judecătoresc. Acest lucru ar putea să se întâmple pentru că, odată cu arestarea celor cinci judecători de către CNA, suspectați într-un dosar de corupție, a fost spulberat mitul judecătorilor intangibili. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Fosta judecătoare Domnica Manole susține că plecarea celor șapte judecători din sistem (cinci de la CSJ și doi din raioane) trebuie analizată în contextul crizei de imagine în care se află sistemul judecătoresc. Unul dintre motive ar putea fi că prin proiectul de lege privind salariile unitare, judecătorii ar putea fi lipsiți de o parte din salariu și de indemnizația unică pentru atingerea plafonului de vârstă.

Fosta judecătoare spune că în viitorul apropiat am putea asista și la alte cereri de plecare din sistem a judecătorilor. „Acești judecători care erau loiali sistemului partidului de guvernământ au înțeles că timpurile se schimbă și devin pasibili de răspundere penală, disciplinară, civilă. Frica de tot ceea ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, frica de hotărârile ilegale pronunțate de către unii i-au făcut pe cei de astăzi să depună cerere de demisie și eu sunt sigură că în timpul apropiat vor urma și alte cereri”, spune Domnica Manole.

Ion Guzun, consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice, spune că anul curent au mai plecat trei judecători de la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit lui, împreună cu demisia celor cinci judecători de la CSJ, în instituție rămân doar 21 de magistrați ceea ce va afecta procesul de examinare a dosarelor. Ion Guzun nu exclude că acești judecători au decis să demisioneze și din cauza faptului că este posibilă excluderea indemnizației unice pentru atingerea plafonului de vârstă.

Mai mulți judecători de la Curtea Supremă de Justiție au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cereri de demisie. CSM a aprobat în ședința de marți, 6 noiembrie, cererile magistraților, iar hotărârile urmează să fie remise Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.