În vacanța de Paști va fi continuat procesul educațional, însă fără teme

În vacanța de Paști va fi continuat procesul educațional, însă fără teme. Într-un briefing de presă, ministrul educației, Igor Șarov, a declarat că s-a ținut cont de multiplele solicitări ale părinților și ale cadrelor didactice de a nu întrerupe procesul educațional în contextul pauzelor anterioare și restricțiilor instituite de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.

„Avem nevoie de continuitate pedagogică și de instruire continuă, care este creată pentru a menține contactul permanent între elevi și profesori. Totodată, în așa mod, nu va fi cazul să ne aglomerăm ulterior cu recuperările. Nu vrem să ajungem la situația de depășire a anului școlar pentru că venim peste vacanța de vară. Nu ne dorim recuperarea orelor pierdute în zilele de sâmbătă. Intenționăm să respectăm programul zilnic de cinci ore”, a precizat ministrul.

Igor Șarov și-a exprimat speranța că fiecare pedagog a identificat o modalitate de lucru comodă atât pentru el, cât și pentru copii. Ministrul a îndemnat cadrele didactice să nu supraîncarce copiii cu sarcini, dar și să implice în sarcini rechizite pe care elevii le au acasă. Totodată, ministrul a mai spus că va solicita achitarea integrală a salariilor pentru angajații din sistemul educațional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.