În contextul declarării stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în UTA Găgăuzia își începe activitatea Celula Anticriză a Poporului. Este o inițiativă civică care urmărește să ajute cetățenii vulnerabili și structurile de stat și cele neguvernamentale, în perioada de criză.
Potrivit unui comunicat de presă al grupului de inițiativă, necesitatea creării acestei structuri a fost dictată de stuația excepțională legată de răspândirea noului tip de coronavirus, dar și de greutățile pe care le întâmpină cetățenii care fac parte din categoriile social-vulnerabile. Din Celula Anticriză a Poporului fac parte persoane publice, deputați locali, antreprenori, dar și activiști civici.
Victor Petrov, șeful Celulei Anticriză a Poporului, din UTA Găgăuzia, spune că structura se va implica pentru a ajuta oamenii care au nevoie. În primul rând, este vorba despre persoane în etate, familii cu mulți copii, persoane cu dizabilități. Aceștia vor fi asigurați cu produse alimentare, medicamente și produse de igienă.
Celula colectează cereri și pentru evacuarea cetățenilor moldoveni din regiune, care se află momentan în Rusia și Turcia. Cursele charter Istanbul-Chișinău și Moscova-Chișinău sunt planificate pentru data de 26 martie. Cursele sunt organizate, în primul rând, pentru femei, copii și studenți.
Staff-ul Celulei Anticriză a Poporului va explica cetățenilor condițiile de carantină și măsurile impuse de starea de urgență în care se află țara.
Începând de astăzi va fi deschisă și o linie fierbinte: +373-78-222-982, unde pot suna toți cei care au nevoie de ajutor. Audiența, în cazuri de urgență, are loc la Comrat, pe strada Tretiakova, 27.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită până pe 15 mai.