În următoarele trei luni, Moldova nu va avea cantități suficiente de seruri anti-COVID-19, experți

În următoarele două-trei luni, Republica Moldova nu va avea cantități suficiente de seruri anti-COVID-19 pentru vaccinarea populației cu boli cronice. În același timp, medicii trag alarma că, în ultimele săptămâni, tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 a atacat și persoane tinere, sunt mai mulți pacienți care fac forme grave ale bolii, mai multe persoane necesită spitalizare, astfel că presiunea asupra angajaților din medicină crește, mai ales asupra lucrătorilor medicali care activează la reanimare, iar medici anesteziologi sunt tot mai puțini în țară. Date în acest sens au fost prezentate ieri, 31 martie, în cadrul dezbaterii #EUDebatesCafe "Un an de la declanșarea pandemiei COVID-19: Lecții învățate pentru sistemul medical din Republica Moldova", transmite IPN.

Adrian Belîi, șeful departamemtului clinic anestezie și terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, a specificat că, drept urmare a noii tulpini de coronavirus, a crescut semnificativ mortalitatea în rândurile pacienților intrernați la reanimare – de la 29 la sută la 40 la sută. Potrivit specialistului, 15 la sută dintre pacienții testați pozitiv la SARS-CoV-2 vor face forme de boală, care necesită spitalizare, iar 10% dintre pacienții infectați vor avea nevoie de terapie intensivă.

Ala Tocarciuc, expert internațional în sănătate publică, a menționat că, potrivit rezultatelor unor sondaje, 55 la sută din populația Republicii Moldova acceptă să se vaccineze împotriva noului coronavirus, dar problema cea mare constă în faptul că în Republica Moldova nu există cantități suficiente de vaccinuri anti-COVID-19. Expertul a opinat că Republica Moldova nu prea a depus eforturi pentru a opri răspândirea virusului, chiar și în prezent „suntem foarte liberali la acest capitol”, a adăugat Tocarciuc.

Ana Racu, activistă civică, membră a Comitetului ONU împotriva torturii, a relevat că, de la debutul pandemiei, au decedat peste 100 de lucrători medicali, iar decesul unui traumatolog sau a unui chirurg de la spitalul raional face ca aceste servicii medicale să fie inacesibile pentru mulți oameni de la sate. „Vocea profesioniștilor buni a fost mai puțin vocală la nivel de decizii CNESP, opiniile acestor specialiști apăreau mai des în interviurile, realizate de jurnaliști”, a relevat Ana Racu. Totodată, activista civică a menționat că e nevoie de sancționarea persoanelor care răspândesc falsuri despre virus și vaccinarea anti-COVID-19.

Daniela Demișcan, șefă de direcție la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a specificat că în Republica Moldova a început etapa a doua de vaccinare împotriva noului coronavirus, iar aceasta înseamnă că pot să se vaccineze și persoanele care au peste 60 de ani și cele cu boli cronice. Republica Moldova a încheiat contracte cu producătorii de seruri împotriva SARS-CoV-2 încă în ianuarie și februarie curent, dar depinde de disponibilitatea producătorilor de a livra aceste vaccinuri, a precizat Demișcan.

Stela Bivol, directoarea Centrului de Politici și Analiză în Sănătate, a atenționat că în următoarele 12 luni situația privind COVID-19 din Republica Moldova ar putea să se agraveze.

Dezbaterea a fost organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

Parlamentul a instituit stare de urgență la nivel național, pentru o perioadă de două luni, până la 30 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.