În unele secţii de votare de peste hotare au fost aduse urne de vot împrumutate de la autorităţile locale, iar în altele au fost folosite cutii de carton

Asociaţia Promo-Lex a înregistrat numeroase încălcări la secţiile de votare de peste hotare. Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, o îngrijorare deosebită a trezit prezenţa forţelor de ordine în apropierea imediată a unor secţii de votare. În unele localităţi de peste hotare secţiile de votare au fost deschise cu întârziere şi cu încălcări de procedură, transmite Info-Prim Neo. Potrivit comunicatului, la ora deschiderii secţiei de votare nr. 338 din Moscova, 15 miliţieni în uniformă se aflau lângă sediul acesteia. Şi în preajma secţiei de votare din incinta Ambasadei Republicii Moldova în Atena, Grecia, se aflau 6 poliţişti. În Madrid, Spania, o patrulă de poliţie a staţionat lângă secţia de votare. Secţia de votare din Torino, Italia, a fost deschisă în preajma unei secţii de poliţie din localitate. În majoritatea cazurilor prezenţa forţelor de ordine a fost solicitată de către reprezentanţii birourilor electorale, fiind invocată necesitatea asigurării ordinii şi securităţii alegătorilor. În cazul secţiei de votare de la Madrid a fost invocat pericolul unor eventuale acte de terorism. Potrivit Asociaţiei Promo-Lex, în localitatea Mestre din Italia, secţia de votare nr. 323 a fost deschisă cu o oră şi un sfert întârziere, în timp ce biroul electoral al acestei secţii de votare s-a întrunit în şedinţă pentru prima dată abia în dimineaţa scrutinului. Cu întârziere a început votarea şi în Milano, Madrid, Santander şi Odesa. În secţiile de votare din Grecia, în mai multe secţii de votare din Italia şi Rusia, şi în localităţile Toulouse şi Odesa, la momentul deschiderii, erau absenţi unii membri ai birourilor electorale. În anumite cazuri, membrii birourilor electorale au demonstrat cunoaştere incompletă a procedurilor de votare. În Padova, Italia au fost înregistrate două cazuri de votare în baza buletinului de identitate. Majoritatea alegătorilor sunt incluşi pe liste suplimentare, listele de bază fiind imperfecte. În anumite cazuri, secţiile de votare nici nu au liste de bază. Această situaţie a fost constatată în Iraklion, Grecia şi în ambele secţii de votare din Mestre, Italia. În Rusia, seturile cu buletine de vot destinate pentru secţia de votare Domodedovo au fost trimise la secţia din Mojaisk şi viceversa. O altă confuzie s-a produs cu inventarul electoral destinat secţiilor de votare din Bucureşti şi Lisabona. În Italia, majoritatea secţiilor de votare nu au primit urne de vot, biroul electoral al uneia din acestea utilizând cutii de carton pe rol de urne de vot. Aceeaşi problemă în Grecia a fost soluţionată prin conlucrarea cu autorităţile publice elene care au oferit pe perioada scrutinului cabine de vot şi urne de vot transparente. În secţiile de votare de peste hotare referendumul este monitorizat de 80 de observatori delegaţi în cadrul Programului privind Susţinerea Democraţiei, program comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.