În trimestrul IV 2020, efectele pandemiei COVID-19 pe piața muncii au fost mai slab resimțite

În comparație cu trimestrele precedente, în trimestrul IV 2020, efectele pandemiei COVID-19 pe piața muncii au fost mult mai slab resimțite. Peste 17 mii de persoane în vârstă de 15 ani și peste au declarat că situația epidemiologică din țară a avut un impact direct asupra relației lor cu piața muncii. Din totalul acestora, majoritatea absolută sunt persoane ocupate, circa 4% − șomeri și 6% − persoane care au devenit inactive pe piața muncii din cauza pandemiei. Numărul persoanelor ocupate, care au declarat că le-a fost afectată situația la locul de muncă din cauza COVID-19 a constituit circa 2% din totalul populației ocupate. COVID-19 a afectat într-o proporție mai mare populația feminină, în comparație cu cea masculină, și populația din mediul urban, în comparație cu cea din mediul rural, transmite IPN cu referire la Biroul Naţional de Statistică.

În trimestrul IV 2020, fiecare a doua persoană afectată a lucrat mai puține ore pe săptămână. Două persoane din cinci au prestat munca la domiciliu sau au lucrat la distanță, trei din zece persoane au fost transferate la program de lucru parțial și una din zece persoane afectate nu a lucrat deloc sau a absentat de la locul de muncă.

În trimestrul respectiv, forța de muncă a Republicii Moldova, a constituit 877,4 mii persoane, fiind în descreștere cu 1,2% față de trimestrul IV 2019, arată rezultatele Anchetei forței de muncă. În cadrul forței de muncă, ponderea bărbaților a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor. Populaţia ocupată a constituit 845,6 mii persoane, fiind mai mică cu 0,5% față de trimestrul IV 2019. Şi aici, ponderea bărbaților este mai mare față de cea a femeilor.

Ponderea salariaților a constituit 78,9% din totalul persoanelor ocupate. Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 6,6%, fiind aproximativ la nivelul anului precedent. Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale sunt în agricultură şi construcții.

Numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM), a fost de 31,8 mii de persoane. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbații şi persoanele din mediul rural. Rata şomajului la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 3,6%, fiind mai mică față de trimestrul IV 2019.

În cadrul populației inactive cea mai mare pondere revine categoriei de pensionari. Aceștia sunt urmați de grupa persoanelor care îngrijesc de familie și grupa elevilor și studenților. În trimestrul IV 2020, ponderea tinerilor NEET (care nu lucrează și nici nu învață) a constituit 17,1% din numărul total de tineri cu vârsta de 15-24 ani, 24,7% − în rândul tinerilor de 15-29 ani și, respectiv, 30,4% – în rândul celor de 15-34 ani. În toate aceste grupe de vârstă indicatorul înregistrează valori mai mari în rândul femeilor în comparație cu bărbații.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.