În timpul apropiat va fi organizată o adunare a oamenilor de afaceri
Guvernul este angajat să creeze condiţii adecvate de activitate pentru agenţii economici. Aceeaşi atitudine trebuie să manifeste şi patronii faţă de angajaţi. Declaraţia a fost făcută de premierul Vlad Filat după o întrevedere cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului, transmite Info-Prim Neo.
„Sarcinile şi responsabilităţile în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a ţării sunt comune. Trebuie să sporim gradul de solidaritate socială, să avem o politică socială mai bună şi un viitor decent pentru toate păturile sociale”, a accentuat Vlad Filat. Premierul a reiterat importanţa patronatelor în cadrul parteneriatului social şi a dispus ca toţi membrii Cabinetului de miniştri să participe, în mod obligatoriu, la şedinţele Comisiei tripartite de consultări şi negocieri colective.
Părţile au decis să desfăşoare în timpul apropiat, cel mai probabil în prima decadă a lunii mai, o adunare a oamenilor de afaceri, la care vor fi discutate problemele pe care le au.
Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului, Leonid Cerescu, a apreciat că a fost o discuţie constructivă şi binevoitoare. „Deja avem stabilită structura colaborării, bazată pe dialogul dintre patronate şi Guvern cu scopul de reanimare a economiei, de dezvoltare”, a spus Leonid Cerescu.
Leonid Cerescu a solicitat autorităţilor să acorde mai multă atenţie iniţiativelor şi sugestiilor parvenite de la patronate la adoptarea actelor normative şi legislative, precum şi implicarea mai activă la formarea comisiilor tripartite pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi celor raionale.
A fost abordată şi problema majorării preţului la transport, s-a accentuat necesitatea reanimării comisiei ramurale de consultări şi negocieri colective, urmează a se reveni la discuţii cu ministerul transporturilor şi patronatele de acolo, ca mai apoi, dacă nu se găsesc soluţii, să se revină la dialog în mai multe întruniri. O serie de probleme enunţate de reprezentanţii patronatelor au fost preluate spre examinare de către Ministerul Finanţelor.