Preşedintele Vladimir Voronin a declarat deschis Anul consacrat sărbătoririi a 650 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc. „A fost nevoie de multă putere, de secole de încercări grele pentru ca firul continuităţii ţării noastre şi poporului nostru să cunoască, în sfârşit, continuare într-o Moldovă liberă, europeană, modernă, independentă. Într-o ţară care este iarăşi gata de o lungă călătorie independentă prin istorie. Într-o ţară în care toate schimbările vor fi doar în bine”, – a afirmat el la finele alocuţiunii rostite în cadrul adunării solemne consacrate inaugurării activităţilor prevăzute pentru anul 2009. „Noi cu Dumneavoastră suntem oameni fericiţi, - a declarat şeful statului. Zeci de popoare ale lumii luptă pentru statalitatea lor, pentru independenţa lor, pentru dreptul lor de a dispune de propria soartă, de a fi ceea ce sunt. Şi rezultatul acestei lupte dramatice, în majoritatea cazurilor, continuă să fie incert, deşi, de multe ori, este vorba de independenţa unor popoare ce numără milioane de oameni. Această situaţie tristă te face să conştientizezi cât de binevoitoare s-a dovedit a fi faţă de noi istoria. Acum 650 de ani, pe harta Europei medievale, a apărut un nou stat - Moldova, Moldavia. Această ţară îşi schimba configuraţia, frontierele, uneori dispărea din câmpul vizual, dar de fiecare dată revenea în el. Şi de fiecare dată sub acelaşi nume!” Vladimir Voronin a trecut în revistă principalele jaloane istorice de pe parcursul celor 650 de ani, aducând omagii personalităţilor mari ale neamului. „Începuturile statalităţii fiecărei ţări sunt întotdeauna legendare şi, totodată, istorice. Legenda relatată în repetate rânduri de către cronicari despre întemeierea Ţării Moldovei de către voievodul Dragoş este bine cunoscută. Urmărirea unui bour, vânătoarea încheiată cu succes, frumuseţea unor ţinuturi ce nu aparţineau nimănui şi care au reţinut atenţia vânătorilor, descălecarea din Maramureş, ieşirea de sub influenţa Regatului Ungar, întemeierea cnezatului. Îi lăsăm pe istorici să polemizeze cine a fost cu adevărat întemeietorul Moldovei - legendarul Dragoş sau Bogdan-Voievodul. Bogdan I a devenit, într-adevăr, întemeietorul dinastiei primilor domnitori moldoveni, iar frumoasa legendă privind întemeierea Moldovei de către Dragoş şi-a găsit reflectarea în stema ţării noastre în care figurează capul de bour. În acest caz, posibil, istoria simbolică şi cea documentară se completează reciproc în cel mai armonios mod. O altă filă ţine de domnitorul Roman, care numai peste trei decenii, lărgeşte graniţele Moldovei până la Marea Neagră şi se autointitulează în gramotele sale „Domnitor al Ţării Moldovei de la munte până la mare”. „Cei treizeci de ani de domnie a ilustrului domnitor Alexandru cel Bun au constituit, într-un anumit sens, prologul acelei epoci pe care o va inaugura, peste puţin timp, Ştefan cel Mare. Moldova lui Alexandru cel Bun este deja o ţară cu o activitate diplomatică deosebit de intensă. În această perioadă, oştenii moldoveni iau parte la vestita bătălie de la Grünwald, denumită de istorici drept bătălie a popoarelor”. Despre Ştefan cel Mare Vladimir Voronin a spus că acesta „nu a fost primul domnitor al Moldovei, dar el a devenit primul ei erou. El n-a avut o moarte tragică pe câmpul de luptă, dar el şi-a transformat întreaga viaţă într-un martiriu eroic în numele Moldovei şi creştinătăţii. El a fost un oştean care credea că imposibilul este posibil şi de aceea realiza imposibilul”. „Contemporanii lui Ştefan cel Mare urmăreau plini de uimire biruinţele repurtate de el pe câmpul de luptă, planul fiecăreia din ele fiind elaborat cu precizie de mare maestru. Monarhii şi modeştii cronicari, feţele bisericeşti, catolice şi ortodoxe, nu precupeţeau complimentele la adresa lui. El era numit „Alexandru Macedon al zilelor noastre”, „Mare atlet al Europei”. În tratatele de istorie, Ştefan este numit mare comandant de oşti. Cunoscătorii mai subtili ai trecutului îl consideră un diplomat şi un politician iscusit”. „Ştefan construieşte o flotă maritimă, care asigură comerţul Moldovei cu Genova şi Veneţia. După căderea Bizanţului, Moldova lui Ştefan cel Mare încearcă să salveze şi să păstreze moştenirea ortodoxă aflată în pericol. El înalţă mănăstiri, apără ortodoxia în teritoriile ocupate de otomani, oferă locaşurilor din Sfântul Munte Athos moşii şi mănăstiri în Moldova. Războaie permanente, în timpul cărora el a fost învins numai în două bătălii, şi înflorire economică continuă. Pînă la el, aceste lucruri niciodată n-au făcut casă bună”. Epoca dominaţiei otomane a întrerupt pentru mult timp dezvoltarea ţării, dezvoltare ce se anunţa atât de dinamică. Neavând posibilitate să se dezvolte în continuare în mod independent, spiritul moldovenesc se manifestă în alte sfere - în pictura în frescă, în arhitectura bisericească, în cronici, în învăţămînt. Cronicarii Macarie, Eftimie şi Azarie, iar mai tîrziu şi Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Mitropolitul Dosoftei, cu extraordinară credinţă în viitorul liber al Patriei lor, consemnau, pagină cu pagină, istoria noastră zbuciumată. Ca o culme a acestei tradiţii şi, totodată, ca o etapă principial nouă în dezvoltarea spiritualităţii noastre, s-a impus fenomenul Dimitrie Cantemir. Unul dintre cei mai luminaţi monarhi din epoca sa, remarcabil savant, scriitor, filosof, istoric, care cunoştea la perfecţie zeci de limbi, membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin, el a demonstrat că urmaşii lui Dragoş şi ai lui Bogdan, urmaşii lui Alexandru cel Bun şi ai lui Ştefan cel Mare sunt capabili să atingă cele mai înalte culmi ale competitivităţii şi recunoaşterii internaţionale”. „Anii în care Moldova a fost divizată de către stăpânii de atunci ai Europei, mai târziu, apariţia României nu au putut determina poporul moldovenesc să renunţe la proiectul statalităţii sale, la ataşamentul său faţă de acel program îndrăzneţ de dezvoltare, a cărui bază a fost pusă de eminenţii lui înaintaşi. Moldovenii, în repetate rânduri, creează cu îndărătnicie precedente pentru statalitatea lor – fie sub forma Republicii Democratice Moldoveneşti, care a existat timp de cîteva luni la hotarul anilor 1917-1918, fie sub forma Republicii Autonome Moldoveneşti în componenţa Ucrainei. În fine, din 1940, se constituie, în componenţa URSS, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”. „Istoria republicii noastre nu poate fi privită în afara acelor evenimente şi procese, inclusiv dintre cele mai dramatice, care au avut loc în Uniunea Sovietică de atunci. Totodată, însă, nu putem să nu recunoaştem şi faptul că anume în acea perioadă sovietică, plină de contradicţii, îşi are începutul acel avânt spiritual şi social-economic al poporului nostru, care a determinat în multe şi dezvoltarea noastră independentă de astăzi. Moldova, dintr-o provincie agrară a statului vecin, în care nu exista nici o instituţie de învăţămînt superior, în care jumătate din populaţie era analfabetă, s-a transformat într-o republică cu o economie cu ritmuri înalte de dezvoltare. În Moldova se deschid mii de şcoli, instituţii de învăţămînt tehnico-profesional, vreo zece instituţii de învăţămînt superior, teatre, Academia de Ştiinţe, în care activează circa zece mii de lucrători ştiinţifici. A fost o perioadă care ne-a făcut cunoscute numele lui Emil Loteanu, Mariei Bieşu, Eugeniu Doga, Ion Druţă, Grigore Vieru, al colectivelor artistice „Joc” şi „Lăutarii”, precum şi ale multor adevărate stele ale culturii noastre. Din discursul actualului Preşedinte al Republicii Moldova au lipsit evocările unor perioade importante din istoria moldovenilor, inclusiv deportările repetate în masă din perioada sovietică şi mişcarea de eliberare naţională din anii 80-90 ai secolului trecut, în care a fost implicată întreaga societate. Printre personalităţile marcante ale neamului, numele Mihai Eminescu a fost rostit o singură dată, în treacăt, notează Info-Prim Neo.