Serviciul de îngrijiri paliative pentru copii va fi instituit în centrele de sănătate și a medicilor de familie, în spitalele raionale și în instituțiile medicale specializate. Copiii cu boli incurabile vor beneficia de asistență paliativă imediat după stabilirea diagnosticului, fie la domiciliu, în spitale sau în instituții medicale specializate. Măsurile sunt prevăzute în Protocolul Clinic Național „Îngrijiri paliative la copii”, elaborat de Ministerul Sănătății, transmite IPN.
Asistența paliativă va fi oferită pe toată durata bolii, iar planul de îngrijiri va fi stabilit de către medicii și familiile și va fi revizuit în funcție de evoluția maladiei.
Asistența paliativă va fi acordată de echipe multidisciplinare formate din medici de familie, pediatri, oncologi, asistenți medicali, kinetoterapeuți, asistenți sociali, psihologi, preoți, voluntari, rude și prieteni de familie. De asemenea, vor fi create echipe mobile de medici care vor transporta copiii bolnavi la spital sau la domiciliu după externare.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, dezvoltarea serviciului de îngrijiri paliative va îmbunătăți calitatea vieții copiilor grav bolnavi.