În spatele partidelor necomuniste sunt speranţele a zeci de mii de alegători, fost parlamentar

Coaliţia democratică de guvernare trebuie să ţină minte că în spatele ei sunt zeci de mii de cetăţeni ai R. Moldova, care au încredinţat celor patru partide misiunea debarcării comuniştilor de la putere. Acestea nu au dreptul să le ruineze speranţele, susţine Nadejda Brânzan, deputat în primul parlament. Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Serafim Urecheanu şi Marian Lupu trebuie să conştientizeze că reuşita lor se datorează implicării a mii de oameni, care au mers din casă în casă şi au explicat alegătorilor de ce trebuie să voteze partidele anticomuniste, a menţionat Nadejda Brânzan, citată de Info-Prim Neo. Potrivit ei, un act de eroism în acest sens l-au demonstrat basarabenii aflaţi la muncă peste hotare, care au parcurs sute de kilometri, au făcut coadă la ambasade pentru a da un vot de neîncredere comuniştilor, chiar dacă Voronin a făcut tot posibilul să le îngrădească dreptul la vot, prin stabilirea datei alegerilor într-o zi de lucru. „Cred în cei trei lideri, în raţiunea lor, cred că vor găsi o soluţie şi vom trăi în altă ţară. Sper că Marian Lupu nu-i va înghiţi, ca în povestea lui Ion Creangă cu cei 3 iezi, fiindcă va fi înghiţit de flăcări ca lupul din poveste şi va arde ca şi Iurie Roşca”, a menţionat Nadejda Brânzan. Fosta parlamentară crede că Lupu este prea tânăr ca să facă o greşeală fatală, în special după ce a tăcut şi a slujit 8 ani un partid care „i-a furat poporul, l-a manipulat cu televiziunile, aducându-i prejudicii morale, a distrus afaceri, a adus agricultura şi satul la ruinare ca acum copii să fie hrăniţi cu lapte din praf şi carne congilată ani de zile în urmă pe undeva prin America Latină”. „Totul depinde de cine îl finanţează pe Lupu. Dacă s-ar cunoaşte, am şti mai multe despre direcţia în care va merge R. Moldova”, a mai spus sursa citată. Viitoare guvernare democrată trebuie să înveţe pe greşelile anterioare şi să nule repete în niciun caz, pentru a nu compromite ideea democraţiei. Potrivit Nadejdei Brânzan, cel mai progresiv şi eficace Guvern al lui Ion Sturza s-a axat pe efectuarea reformelor macroeconomice, care începuse deja a da rezultate bune. Moldova mergea sigur pe drumul spre Uniunea Europeană, dar Iurie Roşca şi comuniştii s-au asociat şi au debarcat acest Guvern. Greşeala cea mare a lui Sturza, de care au beneficiat din plin comuniştii, a fost axarea doar pe macroeconomie, pe reformele ce urmau să dea rezultate bune în viitor, uitând că populaţia nu avea ce mânca la acel moment. Această greşeală fatală a dus la revenirea la putere a agrarienilor, transformaţi mai târziu în comunişti, care au compromis ideile democratice. Sturza trebuia să facă datorii interne, externe, dar să dea la timp pensiile şi salariile, crede fosta parlamentară. Brânzan sugerează viitoarei guvernări democratice să procedeze ca Ţările Baltice – să cheme acasă cetăţenii care au reuşit să ajungă în companii cu renume mondial, să se afirme în occident, unde şi-au făcut un nume. Aceştia i-ar putea ajuta să scoată R. Moldova din haosul în care a aruncat-o guvernarea comunistă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.