Consumatorii din strada Burebista, 80 şi bulevardul Dacia, 47-57, inclusiv cu fracții, vor rămâne joi, 29 martie, fără apă la robinet. Furnizarea apei potabile va fi întreruptă între orele 09.00 şi 15.00, transmite IPN.
Potrivit SA „Apă-Canal Chişinău”, sistările au loc în legătură cu executarea lucrărilor de branșare a apeductului nou-construit din bulevardul Dacia, 49/3.Consumatorii afectați sunt îndemnați să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.