În satele din Moldova lipsesc medici de familie. Situaţia devine critică

Satele din Republica Moldova duc lipsă de medici de familie. Nicolae Jelamschi, director adjunct al Departamentului Analiză şi Planificarea Resurselor Umane în Sănătate al Centrului Naţional de Management în Sănătate, a declarat pentru Info-Prim Neo că situaţia se înrăutăţeşte, iar motivele sunt, în principal, de ordin social. „Infrastructura drumurilor, asigurarea cu grădiniţă, asigurarea cu şcoală, cu locuinţă – sunt foarte importante, mai importate chiar decât salarizarea”, susţine Nicolae Jelamschi. La sudul ţării situaţia este critică. Sunt câte 2-4 medici la o populaţie de 10 mii de oameni, deşi trebuie să fie cel puţin 6 medici. O situaţie dificilă se atestă în raioanele Cantemir, Hânceşti, Cimişlia, Leova, Nisporeni, Rezina, Ungheni, Căuşeni, Glodeni, Făleşti. Pe fundalul lipsei de medici, scade calitatea serviciilor medicale acordate. De asemenea, creşte surmenajul medicilor de familie din sistem şi sporeşte gradul de nemulţumire a pacienţilor. Potrivit lui Nicolae Jelamschi, situaţia să înrăutăţeşte întrucât cadrele medicale devin mai vârstă şi în câţiva ani necesitatea de tineri specialişti va creşte considerabil. Nicolae Jelamschi crede că una din soluţii ar fi să se respecte contractele prin care medicii care învaţă din contul bugetului de stat să lucreze după absolvire în mediul rural. Alte soluţii ar fi să se acorde unele facilităţi medicilor de la sate. Nicolae Jelamschi mai spune că actualmente, conform legii, tinerii specialişti care se angajează după absolvire în mediul rural beneficiază de 30 de mii de lei. S-a constatat însă că acordarea acestei sume nu a crescut numărul doritorilor de a se angaja în mediul rural. Astfel, pentru a fi atractiva şi eficientă, această sumă necesită de a fi mărită de 3-4 ori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE