Aptitudinile elevilor pentru clasele cu profil „Fotbal” au fost verificate pe parcursul zilei de marți, la Liceul Teoretic „George Călinescu” și Liceul Teoretic „Gaudeamus” din capitală. În cadrul programului „Fotbal în școli”, copiii vor avea zece ore de fotbal săptămânal. Programul este implementat de Primăria Chișinău, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, municipalitatea menționează că, pe parcursul zilelor următoare, aceleași probe vor fi organizate în alte patru instituții din cadrul proiectului. Copiii care nu au posibilitate să facă fotbal decât în timpul școlii, vor putea să-și realizeze visul grație Programului.
De asemenea, în cadrul proiectului au fost inițiate lucrările de reabilitare integrală a șase terenuri de fotbal de la liceele: „Gaudeamus”; „Mihai Viteazul"; „Nicolae Iorga"; „George Călinescu"; „Nicolae Gogol" și „Liviu Deleanu", în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal.
Pentru anul academic 2021-2022, în șase instituții de învățământ secundar, ciclul II din municipiu Chișinău, vor fi organizate clase cu profil sportiv „Fotbal" (25-26 elevi), în cadrul Proiectului pilot „Fotbal în şcoli".