Deputatul în Duma de stat a Federației Ruse Mihail Matveev, din partea partidului comunist, a propus ca diasporelor naționale să li atribuie statutul de agenți străini și să se interzică finanțarea externă a asociațiilor constituite în sprijinul diasporelor, relatează site-ul belarus în exil „Наша Нівa”, preluat de IPN.
Deputatul a inclus această normă în proiectul unei noi versiuni a legii cu privire la autonomiile național-culturale. Potrivit proiectului, se propune ca formațiunile acelor etnii care provin din state independente, din afara Rusiei, să li se atribuie statutul de agenți străini.
Potrivit lui Matveev, numărul naționalităților care provin din alte state este în creștere în Rusia. Diasporele, cu sprijinul statelor lor, își construiesc propriile structuri, care în viitor pot fi „distructive”, raționează dânsul.
Inițiativa lui Matveev a fost deja criticată de colegii săi. În special, vicepreședintele comitetului relevant al Dumei de Stat, Ildar Gilmutdinov, a cerut să nu se pună „în aceeași oală” migranții și cetățenii ruși și a menționat, de asemenea, că cetățenii ruși de alte naționalități au dreptul de a-și păstra cultura și tradițiile.
Altă sursă, RTVI, notează că după atacul terorist de la Moscova, Rusia a crescut presiunea asupra migranților, în primul rând, tadjicilor și altor resortisanți din Asia Centrală. În urma raidurilor în masă asupra lucrătorilor migranți, forțele de securitate au ridicat oameni din cămine, de la locuri de muncă și chiar din moschei. Autoritățile din zeci de regiuni au restricționat dreptul migranților de a lucra în transportul de pasageri, taxiuri și alte industrii.
Наша Нівa precizează că în Rusia funcționează în deplină legalitate Autonomia Națională-Culturală a Belarușilor. În total, 80 de organizații publice ale diasporei belaruse sunt înregistrate în 41 de regiuni ale Federației Ruse, dintre care 16 sunt autonomii naționale-culturale regionale și 35 locale.
Pe pagina Ambasadei Republicii Moldova la Moscova figurează mai mult de 40 de asociații național-culturale, care își desfășoară activitatea atât în marile orașe, cât și provinciile rusești.