[ - Societatea civilă din Republica Moldova şi Republica Moldova au avut scenarii asemănătoare de evoluţie în aceşti 19 ani de Independenţă?] - Desigur că societatea civilă în anii 1991-1993 nu era practic existentă. În acea perioadă, am avut organizaţii mari republicane care erau subordonate atorităţilor publice, fiind totodată controlate de ele. În general, au existat mai multe etape în dezvoltarea societăţii civile, a formelor organizate ale societăţii civile. O creştere cantitativă mare a avut loc în 1996-1998, odată cu adoptarea Legii cu privire la organizaţiile obşteşti, în 1996, şi aici mă refer la creşterea organizaţiilor la nivel naţional. Existau în acea perioadă câteva mii de organizaţii la nivel naţional. O a două etapă în evoluţia societăţii civile şi constituirea acesteia a fost perioada 2001-2003, când s-a înregistrat o creştere a organizaţiilor locale, comunitare. Acest fapt este datorat asistenţei tehnice din exterior şi mai multor programe ale Fondului de Investiţii Sociale care a stimulat activismul civic la nivel local şi comunitar. Acum asistăm, din 2008 încoace, la încă o creştere, nu atât de spectaculoasă cum am avut-o anterior, dar observăm o creştere calitativă pentru că mai multe organizaţii deja s-au maturizat, s-au constituit instituţional, devenind mai profesioniste, înţeleg mai bine menirea sa în societate şi responsabilitatea faţă de cetăţeni. Acum avem peste 7000 de organizaţii, inclusiv câteva sute de organizaţii active ce facilitează dialoguri pe mai multe subiecte publice, care aduc valori adăugate pentru dezvoltarea societăţii. Avem şi sute de organizaţii care prestează serviciile sociale, de sănătate, organizaţionale. În acest sens, putem vorbi că, la momentul actual, avem o societate civilă suficient de dezvoltată, cu o capacitate şi o prezenţă publică destul de importantă. Am fost martorii mai multor momente, când anume societatea civilă a fost acel catalizator important pentru conştientizarea anumitor probleme, am asistat la mai multe situaţii, când societatea civilă a oferit soluţii pentru dezvoltarea ţării. Desigur că putem vorbi despre o creştere şi o consolidare şi un rol deosebit pe care îl joacă societatea civilă în dezvoltarea statului Republica Moldova. [ - În ce raport s-au aflat aşteptările societăţii civile şi realizările societăţii în această perioadă?] - Aşteptările celor care activează în societatea civilă sunt un fenomen care se află în dezvoltare şi în schimbare. Dacă încă un an-un an jumătate în urmă am avut unele aşteptări în raport cu ceea ce am dori de la guvernare, acum avem cu totul alte aşteptări. Dacă am compara aşteptările noastre în anii 90 cu cele din prezent putem spune că ele sunt în contiuă schimbare. Între timp, însă, au crescut calitativ şi aşteptările noastre faţă de situaţia existentă în Moldova. Există în permanenţă un decalaj între aşteptările noastre care sunt mereu în creştere şi realităţile care de fiecare dată sunt în întârziere. Dar decalajul dat este şi un factor pozitiv pentru că, de fapt, aşteptările noastre faţă de ceia ce ar trebui să se întâmple are un caracter de forţă motrice pentru acei actori de care depinde dezvoltarea societăţii. [ - Ce merite îşi poate atribui societatea civilă în devenirea ţării ca ţară?] - Există trei merite importante şi anume: pluralizarea opiniilor, rolul de temperare a anumitor încercări de a merge pe direcţii incorecte, generarea soluţiilor pragmatice preluate de autoriţile publice în sensul rezolvării problemelor. La moment, în Republica Moldova există o altă opinie, diferită de cea a autorităţilor publice. În anumite state, de exemplu în Rusia, societatea este dominată de opiniile expuse de către exponenţii autorităţilor publice. Meritul societăţii civile în Moldova este, în primul rând, că există un alt punct de vedere care este unul distinct şi nu depinde de ceia ce cred autorităţile publice şi ceia ce cred persoanele politice. Există multe situaţii când anume societatea civilă a fost acel actor care a expus un punct de vedere mai benefic intereselor publice decât ceea ce au expus politicienii. Astfel, există un pluralism al opiniilor consolidate şi există o altă influenţă decât cea a intereselor politice asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple în ţară. Totodată, societatea civilă a jucat un rol important pentru a tempera unele interese exagerate şi inadecvate exprimate pe parcursul dezvoltării ţării, atunci când guvernarea a încercat să dea o anumită direcţie de dezvoltare a ţării şi a aprobat anumite politici. În acele momente, societatea civilă a jucat un rol pentru a tempera şi pentru a explica lipsa de raţionament pentru societate, a acestor direcţii de activitate, astfel constituindu-se într-un actor care a oprit anumite dezvoltări incorente în societate. De altfel, societatea civilă a jucat un rol foarte pragmatic şi instrumental pentru a operaţionaliza anumite soluţii pe marginea anumitor probleme care există în societate, a inovat foarte mult, a propus anumite soluţii, anumite practici pentru diferite situaţii. Aceste soluţii au fost preluate de autorităţile publice pentru a soluţiona problemele. [Svetlana Cojocaru, Info-Prim Neo]