În Republica Moldova continuă procesul viguros de relansare economică, FMI

Începând cu 1 ianuarie anul viitor, în Republica Moldova urmează a fi implementate un şir de reforme prevăzute de acordul dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional. Printre acestea se numără extinderea mecanismului de restituire a taxei pe valoarea adăugată la procurarea de noi bunuri investiţionale şi aplicarea unei singure cote la impozitul pe venitul din activitatea de întreprinzător. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat prim-ministrul Vlad Filat şi conducătorul Misiunii de evaluare a FMI pentru Moldova, Nikolay Guerduiev, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. Printre reformele care vor fi implementate se mai numără alinierea treptată a cotelor accizelor la cerinţele UE, înlocuirea sistemului complex de impozitare a micului business cu un impozit simplificat unic, cota acestui impozit va fi stabilită la nivelul de 4 la sută din cifra de afaceri. Referindu-se la rezultatele şi constatările ce au fost făcute cu ocazia Misiunii de evaluare a FMI, prim-ministrul a spus că PIB-ul real s-a restabilit la nivelul de până la criză şi se anticipează că va înregistra o creştere robustă în continuare cu 5% în 2012. „Exporturile cresc într-un ritm mai accelerat decât se anticipa, ajustarea bugetar-fiscală prevăzută în bugetul adoptat pentru 2011 decurge cum s-a stabilit şi deficitul bugetar nu va depăşi 1,9 % din PIB în 2011”, a menţionat Vlad Filat. Premierul a declarat că în cadrul misiunii de evaluare a fost solicitată finalizarea celei de-a treia revizuiri a Programului susţinut prin Mecanismul extins de creditare şi Mecanismul de finanţare extinsă, precum şi debursarea sumei de circa 80 de milioane de dolari, care va ajunge integral la BNM pentru completarea rezervelor valutare. A patra revizuire a Programului, în cadrul căreia va fi evaluată corespunderea criteriilor de performanţă cantitative şi a criteriilor structurale de performanţă, este preconizată pentru luna octombrie 2011. Nikolay Guerduiev a menţionat că Misiunea FMI şi autorităţile Moldovei au ajuns la un acord la nivel de personal cu privire la finalizarea celei de-a treia revizuiri a Programului ECF/EFF. Acest acord urmează a fi aprobat de către conducerea FMI şi Consiliul de Directori Executivi al Fondului. Şedinţa Consiliului de Directori Executivi este planificată pentru începutul lunii iulie. „În economia Republicii Moldova continuă procesul viguros de relansare economică şi indicatorii-cheie ai activităţii economice reflectă rezultatele foarte bune înregistrate pe parcursul anului curent. Rata inflaţiei este în declin, dar sunt posibile presiuni inflaţioniste cauzate de majorarea recentă bruscă a preţurilor internaţionale la resursele energetice şi creşterea accelerată a cererii pe piaţa internă”, a precizat oficialul. Oficialul a spus că, totuşi, rămân încă multe de făcut, precizând că priorităţile imediate de politici sunt menţinerea stabilităţii macroeconomice, continuarea ajustării bugetare şi accelerarea reformelor structurale, având drept scop promovarea competitivităţii şi creşterii economice stimulate de exporturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.