În relaţia cu UE am devenit mai europeni, Vadim Pistrinciuc

Obţinerea regimului liberalizat de vize este un mare pas înainte a Republicii Moldova în relaţiile cu Uniunea Europeană, însă doar un pas, care trebuie urmat de alţii în calea spre modernizarea ţării şi integrarea în UE. Aprecieri în acest sens vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a formulat în cadrul interviului acordat Agenţiei IPN  „Sunt patru milioane de argumente privind importanţă istorică a liberii circulaţii în Europa”.

„Este un pas înainte. Noi am devenit mai europeni. Eu îmi aduc aminte foarte bine anul 2009, când preşedintele PLDM Filat a lansat angajamentul pentru liberalizarea regimului de vize cu UE. Atunci am văzut mulţi sceptici şi în coaliţia de guvernare, dar, ca să fu sincer, am auzit şi colegi de partid care nu credeau că acest lucru se va întâmpla. Atunci preşedintele a avut nu doar curajul şi isteţia să lanseze acest angajament, dar şi să convingă lumea că este un angajament realizabil. Îmi este milă de cei care astăzi vorbesc despre această realizare ca despre ceva căzut din pod sau dintr-o conjunctură externă. Este bine să îi întrebaţi pe primul ministru Leancă, ministra Gherman, ministrul Recean cât de complex, cât de multe rigori de securitate, legislaţie, diplomaţie a trebuit să îndeplinim. Întreaga coaliţie de guvernare şi-a asumat reforme dureroase, bătălii politice şi, cel mai important, responsabilitate şi eficienţă – am demonstrat tuturor că se poate, că Moldova se ridică, Moldova se dezvoltă”, a spus vicepreşedintele PLDM.

„Însă conştientizăm că este un pas, istoric, dar un pas. Trebuie să mergem înainte. Să muncim mult ca Moldova să devină o ţară Europeană. De aceea următorul pas este să obţinem statut de ţară candidat al UE. Este un angajament al PLDM, invocat recent de preşedintele Filat, primul Ministru Leancă, ministra de externe Gherman. Este un obiectiv asumat, aveam echipa şi capacitatea să realizăm acest obiectiv”, a declarat Vadim Pistrinciuc.

El s-a arătat convins că această victorie contribuie şi la consolidarea relaţiilor în interiorul coaliţiei de guvernământ. „Această victorie, este o victorie şi a Coaliţiei. O victorie care face coaliţia de guvernare mai puternică şi mai responsabilă în construcţia statului European Republica Moldova”.

În acelaşi timp, Vadim Pistrinciuc se arată sceptic privind posibilitatea ameliorări relaţiilor dintre putere şi opoziţia parlamentară.  „Nu cred. Avem o campanie în faţă. În această campanie Moldova va face nu doar o alegere între partide, dar o alegere de civilizaţie. Va trebui să decidem dacă mergem înainte sau înapoi. Sunt sigur într-un scor bun la alegeri al partidelor care doresc un viitor european pentru Republica Moldova”, declarat pentru IPN Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte PLDM. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.