În regiunea transnistreană campania de desfăşurare a referendumului constituţional a fost absentă, Promo-Lex
Asociaţia neguvernamentală „Promo-Lex” consideră că în regiunea transnistreană campania de desfăşurare a referendumului constituţional din 5 septembrie a fost absentă, pentru că niciun partid şi niciun organ electoral nu a întreprins careva măsuri de informare a cetăţenilor, transmite Info-Prim Neo.
„Partidele sau participanţii nu au acordat suficientă atenţie acestei campanii pentru regiunea transnistreană ca să nu expună unor riscuri persoanele care ar fi mers să distribuie materiale electorale în regiunea de est, deşi acest lucru era posibil”, a declarat la o conferinţă de presă vineri, 3 septembrie, preşedintele „Promo-Lex”, Ion Manole. Un alt motiv, spune Ion Manole, ar fi faptul că partidele nu reuşesc să facă faţă unei campanii active în toată ţara, iar regiunea transnistreană este cel mai des ignorată.
Juristul Pavel Postică de la „Promo-Lex” a declarat că examinarea rapoartelor financiare prezentate de către participanţii la referendum a arătat că, practic, doar 5 din ei au făcut cu adevărat campanie. Ceilalţi au ales să beneficieze doar de dezbaterile televizate şi timpii gratuiţi de antenă pentru a-şi face publică poziţia.
În campania pentru desfăşurarea referendumului s-au înscris 25 de participanţi, 17 dintre care pledează „Pentru" modificarea articolului 78 din Constituţie, 4 dintre ei susţin opţiunea „Contra" şi încă 4 îndeamnă populaţia să boicoteze plebiscitul prin neparticipare.
Duminică, 5 septembrie, alegătorii sunt aşteptaţi la urne să răspundă la întrebarea dacă sunt de acord cu modificarea Constituţiei astfel ca preşedintele ţării să fie ales direct de către popor.