În raionul Leova vor fi construite 16 centrale termice pe biomasă

Raionul Leova va crea, în premieră pentru Republica Moldova, un serviciu de asigurare a instituţiilor publice cu agent termic pe bază de biomasă, în cadrul unui parteneriat public-privat realizat cu susţinerea fondurilor europene. Acordul de lansare a parteneriatului a fost semnat miercuri, 18 decembrie, transmite IPN.

Preşedintele raionului Leova, Eufrosinia Greţu, a menţionat că, în cadrul unui alt proiect, au fost construite 5 centrale termice pe bază de biomasă, iar cele 16 centrale noi vor extinde şi mai mult sistemul termo-energetic al raionului. Acordul de  parteneriat public-privat prevede că agentul economic care va fi selectat de către Consiliul raional Leova va construi cele 16 centrale termice şi va asigura căldură pentru circa 3 mii de copii care frecventează grădiniţele şi şcolile din raion.

Centralele termice construite se vor considera proprietatea Consiliului raional Leova, dar vor fi transmise în gestiunea agentului economic pe o perioadă de 11 ani. Tariful pentru agentul termic livrat va fi stabilit de gestionar în conformitate cu prevederile ANRE.

Parteneriatul public-privat este lansat cu susţinerea proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”. Investiţiile în parteneriat sunt de 100 de mii de euro, iar agentul economic selectat va trebui să vină cu o contribuţie de minim 6 milioane de lei.

Reprezentantul adjunct PNUD în Moldova, Narine Sahakyan, a spus că este primul proiect de anvergură de acest gen în Republica Moldova, susţinut financiar de PNUD, care are menirea nu doar să furnizeze agent termic, dar şi să creeze locuri noi de muncă şi să dezvolte infrastructura termo-energetică. „Sunt convinsă că acest exemplu va servi drept model de replicare pentru alte raioane”, a declarat Narine Sahakyan.

Proiectul „Energie şi Biomasă în Moldova” are o durată de 4 ani (2011-2014), iar bugetul total este de 14,5 milioane de euro. UE contribuie cu 14 milioane şi PNUD Moldova 560 de mii de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.