În raionul Dubăsari a fost strânsă o recoltă record de culturi cerealiere şi leguminoase
În raionul Dubăsari, pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, a fost strânsă o recoltă-record de culturi cerealiere şi leguminoase. Potrivit datelor prealabile, recolta de cereale constituie circa 33 596 tone, transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiunea transnistreană.
„Pronosticurile specialiştilor cu privire la recolta bogată de culturi cerealiere şi leguminoase din prima grupă pentru anul acesta, se împlinesc”, a comunicat şeful direcţiei agricultură pe lângă administraţia publică locală, Veaceslav Liubinschi. Anul trecut, au fost recoltate doar 1739 tone de grâu de toamnă.
În perioada implementării reformelor în agricultură din Dubăsari, care în ultimul deceniu au fost în decădere, pentru prima dată în ultimul timp au fost arate şi plantate toate terenurile agricole – aproximativ 23 mii hectare. Jumătate dintre acestea anterior nu erau lăsate în paragină.
Reprezentantul noii conducerii a administraţiei publice locale, Igor Mazur, numit în această funcţie de Igor Smirnov în locul fostului primar, Vladislav Finaghin, a efectuat un control financiar al tuturor proprietarilor de pământ. El a estimat activitatea celor mai mulţi dintre aceştia ca fiind ineficientă. Mulţi conducători de găspodării furau bunuri cooperative în cantităţi însemnate. La moment sunt deschise zeci de dosare penale, iar bunurile gospodăriilor au fost sechestrate.
Aproximativ jumătate din terenurile arabile au fost date în arendă pe un termen de 99 de ani de către trei mari proprietari. Aceştia sunt: „Lender-Agroprim” SRL, „Heres-Agro” SRL şi Combinatul de pâine din Tiraspol.