În R. Moldova vor fi construite parcuri industriale

În R. Moldova vor fi create parcuri industriale care vor fi amplasate în zone delimitate şi în care se vor desfăşura activităţile de producere industrială şi prestare a serviciilor. Parlamentul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, în prima lectură, un proiect de lege în acest sens. Prin proiectul de lege se prevede asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor economice în parcuri, prin oferirea de către stat, inclusiv autorităţile administraţiei publice locale, a infrastructurii adecvate. Parcurile industriale pot fi constituite în baza activelor retrase, conform legislaţiei, de la întreprinderile de stat, cele municipale, societăţile pe acţiuni în care statul sau administraţia publică locală deţin cel puţin 75% din valorile mobiliare, precum şi pe teren, neocupat de imobil, ce aparţine statului sau administraţiei publice locale. Totodată, proiectul presupune atragerea în parcurile industriale a investitorilor, care vor corespunde unor criterii şi cerinţe transparente, scopul scontat fiind lansarea/extinderea activităţilor de producere şi prestare a serviciilor cu orientare la export, producere de mărfuri substituibile la import, utilizarea tehnologiilor performante şi inovaţiilor precum şi transfer de know-how. Parcurile vor fi constituite pe un termen de cel mult 50 de ani, cu posibila prelungire a activităţii. Mai mulţi deputaţi au făcut declaraţii critice referitor la proiectul respectiv, iar deputatul Valeriu Cosarciuc a declarat că se încalcă legislaţia prin faptul că prin această lege statul îşi asumă dreptul de a decide şi în privinţa întreprinderilor proprietate a administraţiei publice locale . Potrivit guvernului, constituirea parcurilor industriale are drept scop crearea unor oportunităţi suplimentare investitorilor în lansarea activităţilor investiţionale şi valorificării potenţialului existent, precum şi facilitării accesului la factori de producere relativ ieftini.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.