În R. Moldova va fi constituită Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”
În R. Moldova va fi constituită Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de către Parlament joi, 10 iulie, în primă lectură, transmite Info-Prim Neo.
Constituirea rezervaţiei are drept scop protecţia, conservarea peisajului cultural „Orheiul Vechi”, a declarat ministrul culturii şi turismului, Artur Cozma. În 2005 Orheiul Vechi a fost inclus de UNESCO în Lista indicativă a patrimoniului mondial, la categoria „peisaj cultural”. Pentru ca acest sit să fie inclus în Lista indicativă a patrimoniului mondial sub egida UNESCO este necesară atribuirea unui regim de protecţie la nivel naţional întregului ansamblu de monumente, a motivat ministrul.
Rezervaţia urmează să cuprindă Complexul Muzeal „Orheiul Vechi”, Rezervaţia Peisagistică „Trebujeni”, masivele de pădure administrate de Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, terenurile intravilane ocupate de satele Trebujeni, Butuceni şi Morovaia, terenurile agricole şi de păşunare, drumurile din proprietatea comunelor Ivancea, Susleni (r. Orhei), Holercani (r. Dubăsari), Măşcăuţi (r. Criuleni), terenuri agricole private, pensiunile agroturistice şi casele de vacanţă private.
Rezervaţia va fi declarată zonă de interes naţional. Această prevedere a stârnit bănuieli mai multor deputaţi din opoziţie. Ministrul culturii a dat asigurări că Guvernul nu intenţionează să naţionalizeze terenurile private şi că statutul special al zonei nu va afecta proprietarii de terenuri şi locuinţă din regiune.