În R. Moldova s-a majorat deficitul balanţei comerciale
Activitatea de comerţ exterior în ianuarie-mai 2008 s-a caracterizat prin accentuarea ritmului de creştere al importurilor care l-a depăşit substanţial pe cel al exporturilor, respectiv, prin majorarea deficitului balanţei comerciale, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică (BNS).
Potrivit BNS, exporturile de mărfuri realizate în luna mai curent s-au cifrat la circa 126 mln dolari, cu 6,4 la sută mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 15,9 la sută mai mult, comparativ cu luna mai 2007. În ianuarie-mai 2008, exporturile au totalizat 608,6 mln dolari, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 25,5%.
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 312,2 mln dolari, cu circa 26 la sută mai mult faţă de ianuarie-mai 2007, deţinînd o cotă de 51,3% în total exporturi din anul curent.
Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 40,3% (ianuarie-mai 2007 – 37,2%), ce corespunde unei valori de 245,2 mln dolari. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 35,9%, comparativ cu ianuarie-mai 2007.
În luna mai 2008 importurile de mărfuri au însumat 395,8 mln dolari, cu 11,8% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 34,4% mai mult comparativ cu luna mai 2007.
În ianuarie-mai 2008 importurile au totalizat 1890,1 mln. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2007 cu 43,4%.
Importurile din ţările Uniunii Europene au marcat circa 841 mln dolari, cu 40,8% mai mult decît în ianuarie-mai 2007, reprezentînd 44,6% în total importuri. Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 669,7 mln dolari, care echivalează cu 35,4% în total importur.
Conform sursei citate, decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-mai 2008 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1281 mln dolari, cu 448,3 mln dolari (+53,8%) mai mare faţă de cel înregistrat în ianuarie-mai 2007. Cu ţările Uniunii Europene balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 529,7 mln dolari, iar cu ţările CSI - de 424,5 mln dolari.