În R. Moldova nu există un sistem informaţional funcţional ce ar permite evaluarea cererii şi ofertei ilicite de droguri, afirmă autorii unui studiu

Raportul anual privind consumul şi traficul ilicit de droguri atestă că 7,1% dintre tinerii intervievaţi de 15–24 ani de pe malul drept al Nistrului au consumat pe perioada vieţii marijuană sau haşiş, iar 21,3% din respondenţi au relatat că cunosc pe cineva care consumă droguri, transmite Info-Prim Neo. În anul 2006, pe malul drept al râului Nistru au fost înregistrate 1030 cazuri noi de consum de droguri, numărul acestora fiind aproximativ egal cu cel din anul 2005 (1021 cazuri). Dintre acestea 86,9% reprezintă cazuri de consum de droguri fără dependenţă. Drogul utilizat la momentul înregistrării cazurilor noi fără dependenţă în majoritate este canabisul (75,1%), iar cea mai răspândită cale de administrare este fumatul (76,1%). Numărul de cazuri noi HIV înregistrate asociate consumului de droguri injectabile înregistrează o creştere în ultimii 3 ani, în special, din cauza sporirii numărului acestora pe malul stâng al râului Nistru (55,6% din cazurile noi HIV asociate consumului de droguri injectabile înregistrate în 2006). În 2006, pe malul drept al râului Nistru au fost înregistrate 2087 infracţiuni prin trafic de droguri. 79,7% din persoanele anchetate erau bărbaţi, numărul acestora reducându-se comparativ cu anul 2005 (86,2%). Pe de altă parte, femeile anchetate pentru infracţiuni prin trafic de droguri făceau parte din grupul de vârstă de 30 ani şi mai mult (81,2%), numărul acestora crescând comparativ cu anul 2005 (70,7%). „Nu putem afirma că în Republica Moldova în prezent funcţionează un sistem informaţional ce ar permite evaluarea situaţiei şi evoluţiei cererii şi ofertei ilicite de droguri. Calitatea datelor variază de la o organizaţie la alta şi este nevoie de asistenţă şi insistenţă în ajustarea la standardele internaţionale de colectare şi analiză”, afirmă autorii Raportului. Cercetarea a fost făcută publică de către Observatorul Naţional pentru Droguri - unitate responsabilă de analiza centralizată a datelor privind cererea şi oferta ilicită de droguri. Raportul a fost elaborat în baza datelor statistice din 2006, oferite de instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale din Republica Moldova, care activează în domeniul prevenirii şi combaterii cererii şi ofertei ilicite de droguri. Studiul a fost realizat cu susţinerea Programului de Asistenţă pentru prevenirea abuzului şi traficului de droguri în Belarus, Ucraina, Moldova (BUMAD), finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de PNUD Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.